AcasăEvenimentSportDOAR DOUĂ ÎNFRÂNGERI - 12 meciuri de pregătire pentru HCM Baia Mare...

DOAR DOUĂ ÎNFRÂNGERI – 12 meciuri de pregătire pentru HCM Baia Mare în această vară

spot_img

DISTRIBUIȚI

În Bucureşti s-a terminat campania de pregătire estivală a noului sezon competiţional pentru HCM Baia Mare. În total, vicecampioana României a disputat 10 partide de pregătire şi două jocuri-şcoală (fără scor).

Doar titrata Györi Audi ETO şi robusta Rostov Don au reuşit să învingă HCM-ul în această vară în care băimărencele şi-au măsurat amical forţele cu patru campioane din Europa, inclusiv cu ZRK Buducnost – deţinătoarea Ligii Campionilor. Duminică, începând cu ora 16.30, handbalistele lui Aurelian Roşca încep meciurile oficiale din Liga Naţională, prima confruntare fiind programată pe teren propriu cu “U” Alexandrion Cluj.

HCM Baia Mare a disputat primul amical al acestei veri la Zalău, în compania grupării antrenate de Gheorghe Tadici. Un joc – şcoală format din trei reprize a câte 25 de minute fiecare. A urmat pentru vicecampioana României întâlnirea cu vicecampioana Ungariei, Györi Audi ETO. Victoria a fost a grupării lui Martin Ambros, la scorul de 27-15. Băimărencele au întâlnit mai apoi Erd NK, medaliata cu bronz din campionatul Ungariei. Handbalistele lui Aurelian Roşca s-au impus cu 29-18.

Primul turneu din campania estivală de pregătire a sezonului 2015-2016 a fost Memorialul „Tomas Jakubco” din Michalovce, turneu ajuns la a 22-a ediţie. Trei meciuri, trei victorii şi câştigarea trofeului – aceasta a fost povestea HCM-ului în Slovacia. Băimărencele au învins cu 32-30 Iuventa Michalovce (campioana Slovaciei), au trecut cu 28-27 de DVSC Debrecen (locul 7 în campionatul Ungariei) şi s-au impus cu 27-23 în compania celor de la Podravka Koprivnica (campioana Croaţiei). Pe lângă locul 1, echipa din Baia Mare şi-a trecut în cont şi un premiu special, Adriana Nechita fiind aleasă Miss Turneu.

Au urmat meciurile de pregătire de pe propriul teren, un patrulater amical în cadrul căruia HCM a disputat două partide, câştigându-le detaşat pe ambele: 33-17 cu SCM Craiova şi 37-18 cu HC Alba Sebeş. În sala polivalentă „Lascăr Pană” a evoluat cu acest prilej şi Iuventa Michalovce, care a disputat un joc – şcoală cu HCM Baia Mare. Turneul a fost câştigat de echipa gazdă.

După victoria din Supercupă, 31-25 cu CSM Bucureşti, s-a sfârşit campania de pregătire a noului sezon, o dată cu participarea la „Bucharest Trophy”. Cu 25-29 a pierdut HCM-ul întâlnirea cu campioana Rusiei, Rostov Don, pentru ca mai apoi să învingă cu 23-22 campioana Europei, ZRK Buducnost. În meciul pentru clasament, băimărencele au trecut de Corona Braşov cu 31-29, plasându-se pe locul 5 din şase echipe şi câştigând, prin Gabriela Perianu – cotată cel mai bun apărător – şi un premiu special.

În total (fără să ţinem cont de cele două jocuri – şcoală), HCM Baia Mare a disputat 10 partide de pregătire, în care a repurtat opt victorii, doar Györi Audi ETO şi Rostov Don reuşind să învingă vicecampioana României. În total, băimărencele au întâlnit în această campanie patru campioane (ale Slovaciei, Croaţiei, Rusiei şi Muntenegrului), o vicecampioană (a Ungariei) şi o medaliată cu bronz (în campionatul maghiar). HCM-ul a câştigat în această vară Supercupa României – prima confruntare oficială a noului sezon, turneul de la Michalovce şi pe cel din Baia Mare şi a obţinut două premii speciale, prin Adriana Nechita şi Gabriela Perianu.

Duminică, începând cu ora 16.30, HCM Baia Mare începe meciurile oficiale din Liga Naţională. În prima etapă, vicecampioana României va întâlni “U” Alexandrion Cluj. Partida are loc în sala sporturilor “Lascăr Pană”. (www.hcmbaiamare.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA