CERCETAȚI DE POLIȚIȘTI Patru bărbați care transportau ilegal cu trenul țigări, sunt cercetați de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Ei au fost depistați în acest week-end, de polițiștii Biroului Transporturi Maramureș -Postul de Poliție TF Vișeu de Jos, în trenul de călători care circula sâmbătă pe relația Valea Vișeului – Vișeu de Jos, având asupra lor peste 90 de pachete cu țigări.
Ţigările au fost ridicate iar poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.
Informații furnizate de IPJ Maramureș