HCM Baia Mare a pierdut primul joc de la Bucharest Trophy, 25-29 cu Rostov Don (Rusia), o posibilă adversară în grupele Ligii Campionilor dacă echipa lui Aurelian Roşca va trece de turneul de calificare din 12-13 septembrie. Fostele colege de echipă, Davydenko și Makeeva, au înscris 4, respectiv 2 goluri în poarta băimărencelor.
În ciuda înfrângerii, vicecampioana României nu s-a mişcat rău în faţa unei grupări care va avea un cuvânt greu de spus în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
Aşa cum a precizat din prima zi a turneului bucureştean, Aurelian Roşca a rulat întreaga echipă încă de la prima partidă. Până în minutul 25, antrenorul le dăduse deja ocazia majorităţii componentelor o primă şansă în faţa lui Rostov, excepţiile fiind Zamfirescu şi Dumanska. Prima a avut însă mai mult timp la dispoziţie în partea secundă pentru a se integra în echipă. Ca şi la Supercupa României, câştigată mai devreme cu două zile în faţa rivalei CSM Bucureşti (scor 31-25), HCM a ieşit din teren cu câteva plusuri.
În primul rând, pivotul Jezic se dovedeşte de la un meci la altul marele câştig al acestei veri. Deşi nu are un fizic impresionant pentru un post care presupune forţă fizică, jucătoarea croată este o luptătoare în adevăratul sens al cuvântului, foarte iute şi cu o bună priză a mingii. Baia Mare a pierdut nu mai puţin de 3 pivoţi în această vară (Makeeva, Vârtic, Lobach), dar Jezic uşor-uşor reuşeşte să umple golul imens lăsat.
O altă surpriză plăcută a jocului HCM – Rostov a fost Patricia Vizitiu, interul dreapta venit în această vară după un sezon nereuşit cu CSM Bucureşti. Deşi au fost şi sceptici în privinţa acestui transfer, handbalista a dovedit în faţa campioanei Rusiei că poate fi o soluţie de luat în seamă în viitorul sezon
„În primul rând vreau să mulţumesc celor de la HCM Baia Mare, că au avut încredere în mine, echipei, antrenorilor, conducerii, suporterilor care au răbdare cu mine. În primul rând, eu vin după 2 ani în care nu am jucat, dar nu mai contează, eu mă simt foarte bine la echipă şi sper să le răsplătesc tuturor încrederea acordată„, a susţinut Patricria Vizitiu.
Transferul la HCM Baia Mare a luat-o prin surprindere până şi pe handbalistă. „A fost un moment de cumpănă pentru mine, nu ştiam ce să fac pentru că nu mai jucasem de atâta timp. Toată lumea m-a desconsiderat, eu mă bucur pentru decizia luată”, a mai spus Vizitiu.
Rostov – HCM Baia Mare 29-25 (15-14)
Rostov pe Don – Mekhdieva, Basarab, Sedoykina – portari; Slivinskaya 1, Managarova 4, Petrova, Sen 6, Punko 2, Bobrovnikova 1, Davydenko 4, Makeeva 2, Kiseleva, Ilina 2, Stepanova 3, Avdekova 4, Borschenko.
HCM Baia Mare – Munteanu 10 intervenţii, Dumanska – portari; Do Nascimento 6, Oltean, Geiger 3, Tănăsie 1, Abbingh 1, Perianu 2, Ardean, Jezic 5, Marin 2, Tătar, Preda, Zamfirescu, Nechita, Vizitiu 5.