Chiar din prima zi a sezonului intern 2015-2016, Baia Mare a „lovit” puternic, câştigând ambele trofee ale Supercupei României. Dacă la masculin victoria Minaurului în faţa echipei Energia Tg, Jiu era oarecum aşteptată (scor 32-30), succesul formaţiei feminine HCM în faţa rivalei CSM Bucureşti a venit contrar calculelor hârtiei. Trupa lui Aurelian Roşca şi Ioan Băban a intrat în posesia trofeului la capătul unui meci entuziasmant, pe care l-a câştigat cu 31-25.
Dintr-o sumă de vedete nu rezultă întotdeauna şi o echipă invincibilă, cel puţin nu la un început de drum. S-a convins de acest lucru Oltchim în sezonul 2012-2013, a primit o lecţie în acest sens şi CSM Bucureşti. Un mare derby se câştigă de multe ori şi cu sufletul, cu inima. A dovedit-o HCM Baia Mare, în Supercupă, cu Aurelian Roşca pe banca tehnică.
Primul meci oficial al sezonului feminin a propus şi prima confruntare între cele două mari echipe ale României. Aşadar, un prim episod al unei rivalităţi care se anunţă încinsă şi în ediţia 2015-2016, aşa cum de altfel a fost şi în anul competiţional trecut. Cele două formaţii au avut multe mişcări de trupe în această vară. CSM Bucureşti a adăugat 5 piese de calibru la echipa care a câştigat titlul în luna mai, chiar pe terenul echipei Baia Mare, iar la o primă vedere lotul pare din altă galaxie.
HCM Baia Mare a dat senzaţia că face un pas înapoi prin renunţarea la mai multe jucătoare străine. În ambele cazuri, aparanţele au fost infirmate. Campioana României nu pare, cel puţin pe moment, dintr-o altă galaxie, iar HCM Baia Mare a făcut mai degrabă un pas în faţă prin mişcările efectuate în pauza competiţională.
În partida din Supercupă, CSM Bucureşti a arătat că are mult de lucrat pentru a găsi loc în echipă fiecărei vedete. De fapt, misiunea antrenoarei Mette Klit este să formeze din toate jucătoarele cu „firmă” pe care le are la dispoziţie un mecanism care să funcţioneze. Deocamdată, CSM nu a mai făcut nici măcar aceeaşi apărare cu care a câştigat bătălia decisivă cu Baia Mare în sezonul trecut.
Absenţa suedezei Torstensson din echipă a fost mai mult decât evidentă, deşi la numărul mare de jucătoare de valoare din lot n-ar fi trebuit să se simtă atât de tare. Mayssa Pessoa nu a fost nici ea la nivelul aşteptat, astfel că formaţia bucureşteană a pierdut ritmul încă din minutul 17, când HCM a preluat definitiv iniţiativa.
HCM Baia Mare a arătat miercuri seara surprinzător de bine. Schimbarea majoră a echipei a fost la capitolul atitudine. Aurelian Roşca a reuşit să descătuşeze un vestiar „încărcat”. La sfârşitul sezonului trecut, atmosfera din lot a fost mai degrabă explozivă, echipa nu a avut capacitatea să treacă peste problemele din vestiar, care au condus până la urmă şi la pierderea titlului. Acum, în Sala Polivalentă, Baia Mare a avut parcă nu una, ci două inimi. Spirit de sacrificiu, unitate de grup, ambiţie ieşită din comun, caracteristici care au ajutat-o să se desprindă mai uşor decât ar fi crezut. În prima parte, HCM a ajuns la o diferenţă de 4 goluri, care mai apoi s-a dublat până în minutul 55 (scor 28-20).
La final, Baia Mare s-a impus cu 31-25 şi a câştigat un prim duel cu CSM Bucureşti, chiar la ea acasă. A fost un semnal cât se poate de puternic că titlul nu este jucat dinainte, chiar dacă majoritatea era tentată să spună că formaţia bucureşteană va câştiga la pas campionatul. La fel de adevărat, HCM pare obligată să atingă vârful de formă mai devreme, în septembrie, când va disputa turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor. CSM Bucureşti are la dispoziţie o lună în plus să se pregătească pentru această competiţie. (prosport.ro)