Un autocar în care se aflau 38 de turişti ucraineni s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, în jurul orei 9:00, pe drumul european 87, în zona localităţii Baldovineşti, din judeţul Brăila. Primele informaţii arătă că trei persoane, între care un copil, au murit şi mai multe au fost rănite.
La ora această, mai multe ambulanţe ale SAJ şi SMURD transportă de la locul accidentului răniţii la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila. Toţi medicii se ocupă de răniţi, victimele prezentând traumatisme craniene şi ale membrelor inferioare.
Pentru doi dintre aceştia, răniţi foarte grav, conducerea Spitalului judeţean Brăila a solicitat un elicopter care să-i transporte la o unitate medicală din Bucureşti.
Autocarul cu turişti ucraineni s-a răsturnat într-o curbă, pe E 87, în zona localităţii Baldovineşti, deocamdată nefiind cunoscute împrejurările în care s-a produs accidentul.
Peste 10 ambulanţe şi trei maşini de pompieri au ajuns la locul accidentului.
Autocarul, înmatriculat în Turcia, făcea curse regulate pe ruta Istanbul – Bucureşti – Chişinău.
A fost activat Planul Roșu de intervenție cu aprobarea prefectului. Planul Roșu se activează când este accident colectiv și capacitatea de intervenție este depășită.
”În autocar se aflau 37 de persoane, 35 de turiști moldoveni și doi șoferi turci. Accidentul s-a produs la Baldovinești. S-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului. A fost activat Planul Roșu de intervenție cu aprobarea prefectului. Planul Roșu se activează când este accident colectiv și capacitatea de intervenție este depășită. Au venit și colegii noștri de la SAJ Galați, care ne ajută”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ștefan Stoian.
Peste zece ambulanțe au intervenit pentru a transporta răniții la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila. Circulația este oprită în zonă.
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a precizat în direct la postul B1 Tv, că, din primele informații, un copil și un adult au decedat. De asemenea, Arafat a arătat că au fost trimise echipaje suplimentare de la Galați, iar mai multe elicoptere sunt în așteptare în cazul necesității de transport a victimelor la spitale din București.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat că la ora 9,25, în județul Brăila, din cauza unui autocar răsturnat pe suprafața carosabilă, traficul rutier pe DN2B Brăila — Galați este oprit, pe raza comunei Baldovinești.