Acasăsinucidere maramuresFAPTE, NU VORBE - Românii din afara granițelor cer sprijin pentru păstrarea...

FAPTE, NU VORBE – Românii din afara granițelor cer sprijin pentru păstrarea identității

spot_img

DISTRIBUIȚI

Timp de o săptămână, la Izvoru Mu­re­șu­lui, în județul Har­ghita, reprezen­tanți ai românilor din afara granițelor țării au participat la Universitatea de Vară, un eveniment ajuns la cea de-a XIII-a ediție. La finalul lucrărilor s-a adoptat o rezoluție prin intermediul căreia se solicită auto­rităților din țară sprijinul necesar păstrării identității na­țio­nale.

Se cere astfel crearea unui minister al românilor de pretutindeni, structură unică în cadrul Guvernului, care să gestioneze relația cu aceștia, dar și elaborarea și aplicarea în regim de urgență a unei strategii prin care comunităților românești din vecinătate și Balcani le sunt asigurate mijloacele necesare păstrării identității naționale.

De asemenea, prin document se mai cere lansarea „Consiliului Consultativ al Românilor de Pretutindeni”, format din reprezen­tanți activi ai asociațiilor ro­mânești din jurul frontierelor, Balcani și Occident, „identificarea mecanismelor necesare prin care să fie aplicat principiul reciprocității în materie de respectare a drepturilor minorită­ților naționale cu statele care au minorități pe teritoriul României” sau mărirea numărului de burse acordate tinerilor etnici români din țările vecine și Balcani și modificarea metodologiei de selecție a bursierilor.
Participanții mai solicită facilitarea acordării cetățeniei române pentru etnicii români din jurul frontierelor și Balcani și simplificarea procedurilor de redobândire a cetățeniei române, dar și adoptarea în regim de urgență a legii privind votul prin corespondență.
De asemenea, în rezoluția adoptată sâmbătă se mai solicită „asumarea de către partidele românești de pe cele două maluri ale Prutului a unui Pact de Reunire, care până în 2018 să ducă la integrarea completă a Republicii Moldova cu România”.
Toate aceste măsuri se impun, potrivit documentului citat de Agerpres, întrucât „comunitățile autohtone românești din jurul frontierelor României și din Balcani sunt supuse unui proces agresiv de asimilare, unele dintre acestea nebeneficiind de drepturile impuse de standardele europene pentru minoritățile naționale”.
Rezoluția Universității de Vară de la Izvoru Mureșului va fi înaintată Administrației Prezi­dențiale, Parlamentului, Guvernului României, partidelor parlamentare și neparlamentare, precum și reprezentanților societății civile.
Reprezentanții românilor din afara granițelor au participat sâmbătă, 15 august, la hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mure­șului, supranumită și a românilor de pretutindeni. Președintele Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Popescu, a arătat faptul că această mănăstire este în inimile tuturor participanților la Universitatea de la Izvoru Mureșului și va rămâne un reper al cre­dinței strămoșești a româ­nității.
Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a transmis un gând de prețuire și binecuvântare către toți românii de pretutindeni și în special către cei din Valea Timocului. „Astăzi, când prăznuim Adormirea Maicii lui Dumnezeu, un gând de prețuire și de binecuvântare se îndreaptă către toți românii de pretutindeni și în special către cei din Valea Timocului, care, neavând biserici în limba română, strigă la Dumnezeu în dulcele grai valah. Le mulțumim pentru răbdarea că trăiesc în acele plaiuri, le mul­țu­mim pentru dragostea cu care se apleacă asupra fraților lor din România, le mulțumim pentru dra­gos­tea cu care nu își părăsesc credința noastră pravoslavnică. Tuturor, binecuvântare și prețuire”, a spus Prea­sfințitul Andrei.
Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului a fost organizată de Centrul Cultural Toplița, în parteneriat cu Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (MAE), al Institutului Cultural Român și al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei. (Oana Nistor)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA