Sfârşit de săptămână negru pe litoral: opt oameni şi-au pierdut viaţa înecaţi, deşi turiştii au fost avertizaţi periodic să nu intre în marea agitată. O a noua persoană este dată dispărută.
Codul roşu decretat pe plaje a fost ignorat de mulţi dintre cei 200.000 de turişti aflaţi pe litoral. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în sudul litoralului, la Eforie, Costineşti şi Neptun.
Marea şi-a luat şi luni tributul: un bărbat şi-a pierdut viaţa la Neptun, în timp ce încerca să îşi salveze nepoţica.
Un bărbat de 72 de ani din Satu Mare a murit duminică după amiază înecat în mare în staţiunea Olimp. Acesta intrase să se scalde împreună cu nepoata sa de 10 ani fără să ţină cont de avertismentele salvamarilor care au arborat steagul roşu care interzice scăldatul din cauza valurilor puternice.
Când a realizat că nu mai poate ajunge în siguranţă la mal, pensionarul a strigat după ajutor dar cei care i-au venit în sprijin nu au putut să o salveze decât pe fetiţa de 10 ani. Septuagenarul a fost scos la mal dar nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare fiind declarat decedat.
Salvamarii cer autorităţilor înfiinţarea Poliţiei Plajelor, o instituţie care să îi tragă la răspundere pe inconştienţii care îşi riscă viaţa în valuri.
Codul roşu de valuri puternice rămâne valabil pe litoral până vineri.