AcasăActualitateSocialAPROAPE DE ȚINTĂ - Guvernul a aprobat normele metodologice privind acordarea voucherelor...

APROAPE DE ȚINTĂ – Guvernul a aprobat normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Normele de aplicare a legislaţiei privind acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul privat şi bugetar au fost adoptate marţi în şedinţă de Guvern. Potrivit noilor reglementări, vor putea fi acordate vouchere de vacanţă atât pe suport hârtie, cât şi electronic, decizie ce va putea fi luată de către angajatori împreună cu organizaţiile sindicale sau cu reprezentanţii beneficiarilor.

Pentru instituţiile publice, voucherele de vacanţă se acordă în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, precizează Guvernul, într-un comunicat.

Valoarea voucherelor de vacanţă emise pe suport hârtie sau electronic nu poate depăşi într-un an calendaristic contravaloarea a şase salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată pentru fiecare salariat, limită stabilită prin Ordonanţa nr. 8/2014. Voucherul de vacanţă are o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii atât pe suport hârtie, cât şi pe suport electronic, cu precizarea însă că perioada de valabilitate a suportului electronic nu este limitată la un an.

Voucherele pot fi folosite pe baza actului de identitate doar la unităţile turistice din ţară certificate de Autoritatea Naţională pentru Turism. Se estimează că prin introducerea tichetelor de vacanță industria turistică va primi cel puţin 400 milioane de euro. 

Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanță a fost promulgată de către președintele Klaus Johannis, astfel că angajații din sistemul privat sau cel public vor putea beneficia de vacanțe gratuite în România.

Începând de acum înainte, toți angajații din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanță sau de prime de vacanță pe care angajatorul le va acorda în urma negocierii, iar bugetarii vor beneficia doar de vouchere de vacanță. Acestea vor putea fi folosite doar în turismul românesc și vor avea valoarea a maximum șase salarii medii pe economie. (Oana Nistor)

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA