Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus. (Luca 4, 22-30) 

Domnul Iisus Hristos a răspuns celor care-I contestau puterea divină, făcând trimitere la prorocul Ilie, cel pe care Dumnezeu l-a trimis în Sarepta Sidonului. Contestatarii Săi se îndoiau de faptul că din mijlocul lor se putea ridica un om sfânt. Ei vedeau în Mântuitorul un cunoscut de-al lor şi voiau o dovadă indubitabilă că El e Fiul lui Dumnezeu.

Cu tristeţe Domnul Hristos constata că aşa cum contemporanii lui Ilie s-au îndoit de misiunea lui de proroc, tot la fel se îndoiau şi de autoritatea Sa divină. Există o tendinţă în fiecare generaţie de a-şi contesta valorile şi personalităţile.

Ilie a fost prigonit, Mântuitorul a fost răstignit. Sfântul Ilie pentru viaţa lui sfântă a fost ridicat de Dumnezeu, cu tot cu trup, la cer, Domnul Hristos a înviat şi a biruit puterea morţii. Ilie a adus la credinţa cea dreaptă poporul iudeu care fusese influenţat de popoarele păgâne.

Aşa ne rugăm: Sfinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu să ne dăruiască ploi la bună vreme şi cele trebuitoare vieţii! (Pr. Dumitru Păduraru)