Comuniștii s-au împiedicat în democrație mai puțin decât capitaliștii. Ei au tratat oamenii ca pe roiuri de termite, disprețuindu-i și nesocotindu-le drepturile. Când era vorba de războaie, îi exploatau fără mila și menajamente, ca pe uneltele de unică folosință. Când incomodau, îi stârpeau în vrac. Grămada burghezo – moșierimii: la canal. Grămada elitelor intelectuale: la Sighet, Pitești, Gherla. Și tot așa…

Capitaliștii invocau principii sacrosancte când venea vorba de conaționalii lor. Făcuseră o virtute din a declara că siguranța și bunăstarea acestora sunt mai presus de orice alte valori de apărat. Asta i-a împiedicat de multe ori să adopte soluții ce presupuneau mari sacrificii umane.

Așa se face că, dacă ne referim la embleme si specii, când vine vorba de spionaj rușii și-au bazat dezvoltarea serviciilor secrete pe sursele umane de informații în vreme ce, când vorbim despre americani, aceștia au investit masiv în tehnologii.

Ce vedem azi, în România? Un sistem de intelligence hibrid.

Tradiția de 50 de ani a temutei Securități a înrădăcinat adânc, în conștiințe și mentalități, disprețul față de drepturile omului și practicarea, ca regulă abuzivă și cinică, a prezumției de vinovăție. Presa și sursele anonime din rărunchii instituțiilor de forță ale țării vehiculează cifre de-a dreptul îngrozitoare (pentru o țară cu economia și nevoile României) când vine vorba de uriașul angrenaj invizibil pus în mișcare pentru spionajul intern, al românilor de către români. Mania ascultării, glorificarea delațiunii, infiltrarea de „acoperiți” în toate fibrele vii ale societății, chiar și în acelea în care este interzis expres, prin legi organice, acest lucru, sădirea neîncrederii, a discordiei și pornirilor antagonice între concetățeni, pentru a-i face mai vulnerabili și mai ușor de manipulat; iată doar câteva din năravurile prelungite din comunism. Toate bazate pe oameni – unealtă, pe lefegii fără calciu-n oase, pe indivizi cu spirit de turmă de care sistemul să se poată descotorosi fără vreo remușcare când nu vor mai fi folositori în această luptă murdară.

Dar cum, nu ne-am reformat după decembrie 1989? Nu am devenit partenerii strategici ai marelui licurici, acest far călăuzitor când vine vorba de democrație și respect față de cetățean? Poate față de cetățeanul lui! Căci față de al nostru, s-a văzut la referendumul din 2012.

Parteneriatul strategic cu SUA nu a înlocuit, în practicile serviciilor secrete române, tarele trecutului cu binefacerile progresului tehnologic de ultimă oră. Armata de ginitori și timpaniști de care pomeneam mai sus nu a fost demobilizată, pentru a întări agricultura, industria, comerțul țarii. Dimpotrivă, a fost completată cu noi forțe, capabile să țină pasul cu tehnicile revoluționare de spionat. România a devenit centrul de supraveghere informatică a Ucrainei și, evident, dacă tot a primit dotările necesare, le va folosi pentru a controla mai bine și internul. Pentru asta, însă, ar fi nevoie de legile Big Brother. Nu că acum acestea nu ar fi aplicate, chiar și fără votul Parlamentului, dacă interesul vreunei instituții o cere. Dar totuși… Lipsa acoperirii legale impune un efort de clandestinitate, de ștergere a urmelor, de creare a unor aparențe înșelătoare. Ceea ce agasează.

Democrația o ia rapid pe urmele patriotismului. Adică devine o noțiune ce se golește de conținut cu fiecare an care trece, cu fiecare gest care o compromite.

Ce ne mai trebuie patriotism în globalizare? Ce ne mai trebuie democrație într-o lume condusă discreționar de serviciile secrete?

Aici am ajuns! Să ne fie rușine de concepte pentru care străbunii noștri au crezut că merită să-ți dai chiar și viața. Sesizați ironia istoriei recente?

Țara l-a ales, naivă, pe Klaus Johannis. Dar cine ne conduce, în fapt? Generalul Florian Coldea. Pe care nu l-a ales nimeni. Ba nu, rectific! L-a ales Traian Băsescu.

Pe Traian Băsescu poporul l-a demis, prin referendum, în 2012. Democratic. Neconcludent pentru SUA, farul planetar al democrației. Cu susținerea lor Traian Băsescu ne-a mai batjocorit doi ani.

Vi se pare că poporul este cel care își impune voința? Prin oamenii aleși de el?

Trăim într-o lume dominată tot mai fără perdea de oculți. De forțe și indivizi care nu doar că nu au girul poporului, prin vot, pentru ceea ce fac dar stau și ascunși, ca sforarii de marionete, să nu se pună cumva reflectoarele pe ei. Să nu li se vadă viciile de fabricație.

Asistăm în direct la spectacolul unic al uciderii unui mit născut tocmai în Grecia antică. Asistăm, ba chiar participăm nemijlocit, la falimentul democrației.

Dar nimeni dintre actorii principali nu are curajul să recunoască asta, deschis. Pentru că ar trebui să explice cu ce, mai bun, și-a propus să înlocuiască această formă perimată de guvernare.

Un nou tip de dictatură se înstăpânește: dictatura lui „știu totul despre tine”! „Mă asculți sau te distrug”!

Dacă și cel mai ales președinte al românilor a fost îngenuncheat de ce știe sistemul despre el, de ce-a văzut acesta prin gaura de cheie decupată în carcasa vieții lui din ultimii ani, atunci nouă, muritorilor de rând, nu ne mai rămâne decât o exclamație pur retorică:

„Opriți-vă! E prea de tot!” Cum s-o adresăm însă? Cu ochii spre cer sau spre pământ? Spre speranța utopică sau spre realitatea necruțătoare?

Contele de Saint Germain