Ce ironie cumplită! Generalul de justiţie Gabriel Oprea, poreclit de unii şi Minte Mică, să majoreze salariile demnitarilor importanţi din România. Exact ca în cazul lui Traian Băsescu şi al Elenei Udrea. Ei doi, care vreme de zece ani s-au urcat cu picioarele pe presa care i-a criticat şi au întreţinut-o pe cea care le-a amplificat sforăielile, ei, tocmai ei să vină primii să ceară (neavând nici un drept şi nici un obraz pentru asta) reconsiderarea situaţiei economice a presei din România.

E drept că Victor Ponta, şi el sărac în materie de sinapse, s-a grăbit să lanseze povestea cusubvenţionarea televiziunilor, socotind că oasemenea pomană mascată îl scoate din upercuturile unor comentatori şi din cârâiala unor reporteriţe.

Şi mai hazos este că decentul şi modestul şi tăcutul şi aşa mai departe Klaus Johannis a găsit de cuviinţă să ia şi el pe degete un strop de miere, ca să nu zic simpatie sau, mă rog, oportunitate de comunicare. Ca din senin şi pe neaşteptate, el a ieşit la rampă şi a spart tăcerea cu nişte propoziţii care merită citite:

– ”Am înţeles că există o intenţie a Guvernului de a creşte salariile miniştrilor. Mi se pare o intenţie înţeleaptă şi cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţiei. Până la urmă este un lucru destul de evident că remuneraţia unui demnitar trebuie să reflecte într-o măsură rezonabilă poziţia în stat”.

M-a pufnit râsul. Nu pentru că propoziţia legată de majorarea salariilor n-ar fi putea încadrată la capitolul ”prevenirii corupţiei”. Prostia asta cu salariile mici pentru preşedinte şi pentru premier, pentru miniştri şi încă vreo câţiva vine de la Ion Iliescu şi de la populismul isteric şi proletar al anilor ’90. ”Noi muncim, nu gândim”, ”Voi n-aţi mâncat salam cu soia”, ”IMGB face ordine” şi toate celelalte sloganuri care au făcut procentele acelea strivitoare de la alegerile de la 20 mai 1990 şi 1992, ele au generat mai departe o anume făţărnicie cu iz proletar în comportamentul înalţilor demnitari. Iar isteria reporteriţelor plătite cam la nivel de miniştri şi a moderatoarelor (şi ele cu de două-trei-chiar patru ori salariul preşedintelui României) a contribuit la cimentarea formulei ”salarii nesimţite” chiar şi la 1.500, ba şi la 1.200 de euro pe lună.

Duplicitatea demersului public, dublat de duplicitatea demnitarului plătit prost, dar îmbuibat de la chiar reuşita jongleriilor sale, a dus ţara la o situaţie aberantă, de tip socialist. Conducători plătiţi de ochii lumii, obligaţi să joace opereta modestiei şi să-şi toace vremea, imaginaţia şi energia pe îmbârligarea corupţiei, toate au dus la această cloacă politică şi la dispariţia oricărei ierarhii şi a oricărei consideraţii. Şi peste totate, ca un capac de cavou, dispreţul general faţă de politică împreună cu ideea că fără ea n-ai cum să te scoţi între graniţele României.

În fapt, politicienii români au cântat cu toţii oda modestiei şi a salariilor mici pentru a putea să-şi facă singuri partea leului, în funcţie de nehaleală şi de caracter. Dacă ar fi fost plătiţi bine sau măcar rezonabil, cu siguranţă că nu s-ar fi ajuns aici.

Şi totuşi, să revin la amuzamentul meu din timpul lecturii declaraţiei lui Klaus Johannis. Cică ”a înţeles că există o intenţie a guvernului de a mări salariile miniștrilor”. Ce zici, Franz! Preşedintele României a înţeles de unde şi cum? Din intermundii, din zvonuri, din rapoarte sau a aflat de la inodorul şi incolorul de Eduard Hellvig că guvernul pune la cale o asemenea operaţiune? Sau o fi aflat de la minunata sa nevastă că ”tu nu câştigi nici jumătate din leafa unei contabile de la o multinaţională! Din ce vrei să-ţi fac costume?”. Şi aşa, preşedintele ”a înţeles” hodoronc-tronc (pentru că nu vreau să mă joc mai departe cu presupunerile) că generalul de justiţie Gabi Oprea, poreclit nu ştiu cum şi mare susţinător al său (mai ales în materie de securitate naţională şi personală!?), tocmai s-a gândit să mărească lefurile înalţilor şi foarte înalţilor demnitari, nu care cumva să vină Victor Ponta de la reeşaparea genunchiului şi să zică, ”de ce aşa de mult, Gabi, că noi suntem de stânga?”.

Înţelegeţi ce spun? Că preşedintele a înţeles el de la gradele caniculei că se măresc salariile miniştrilor şi pac, a ieşit la declaraţii ca să marcheze momentul ca nu care cumva liberalii patriei să creadă că o asemenea măsură a fost luată de inamicul public numărul 46 la piciorul accidentat.

Generalul de justiţie împins de alţii, nu de logica sa cârpită, a luat totuşi o măsură corectă, chiar inteligentă şi normală. Singurii îndreptăţiţi să o fluiere sunt cei săraci şi sindicaliştii. Fără să o înţeleagă. Ei nu o pot susţine şi nici ignora. Iată de ce protestul şi tirada lui Bogdan Hossu de la Cartel Alfa mi se par singurele îndreptăţite, de bun-simţ şi în acelaşi timp perfect inutile.

Esenţialul: o măsură corectă care i-a adus şi preşedintelui Johannis un strop de făţărnicie politică! Punct.

Cornel Nistorescu