Caravana Cinematografică pentru Nevăzători ajunge în acest final de săptămână la Baia Mare. Două filme accesibilizate pentru persoanele cu deficiențe de vedere vor fi difuzate sâmbătă, 11 iulie, în sala M1 din cadrul Millennium Business Center din Baia Mare. Totul va fi posibil datorită Fundației Cartea Călătoare din Focșani care, cu sprijinul Team For Youth Association Baia Mare și al Asociației Nevăzătorilor filiala Maramureș, va organiza acest eveniment în municipiul reședință de județ.
Nevăzătorii din Maramureș vor avea ocazia, în premieră, să participe la o proiecție de film organizată special pentru ei. Ei vor primi câte o pereche de căști la intrarea în sală, urmând ca în pauzele dintre replicile personajelor să audă detalii suplimentare despre cum sunt îmbrăcate personajele, despre gesturi, mimică, atmosferă sau orice informații care le pot facilita înțelegerea intrigii, toate acestea fiind oferite de către un narator.
Peliculele care vor fi proiectate sunt “Poarta Albă”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, respectiv “Despre oameni și melci”, film regizat de Tudor Giurgiu. Cu toate că evenimentul se adresează în mod direct persoanelor cu deficiențe de vedere, creațiile cinematografice vor putea fi vizionate și de către aparținătorii acestora sau de către orice iubitor de filme. Acestea vor fi proiectate în condiții normale, însă cei care vor dori să experimenteze modul în care percep nevăzătorii reprezentația artistică vor putea primi și ei căști la intrarea în sală.
Proiecțiile de film vor fi oferite de către Fundația Cartea Călătoare în parteneriat cu Team For Youth Association și Asociația Nevăzătorilor filiala Maramureș și se vor desfășura la Millennium Business Center, clădirea M1, în Baia Mare, pe strada Vasile Lucaciu nr. 4, intrarea fiind liberă.
Programul Caravanei cinematografice pentru nevăzători din Baia Mare este următorul:
Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 15:00 – “Poarta Albă”, regia Nicolae Mărgineanu
Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 17:30 – “Despre oameni și melci”, regia Tudor Giurgiu
Caravana Cinematografică este organizată în cadrul Festivalului Național de Film pentru Nevăzători, proiect implementat de Fundația Cartea Călătoare, în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Înainte de Baia Mare, caravana a poposit și în Focșani, Cluj Napoca, Iași, Arad și Sibiu.