AcasăEvenimentNU I-A MAI PUTUT RĂBDA – La Vișeu de Sus,scena s-a rupt...

NU I-A MAI PUTUT RĂBDA – La Vișeu de Sus,scena s-a rupt iar politicienii și preoți au dat o sfântă trântă de pământ

spot_img

DISTRIBUIȚI

Duminică, 5 iulie 2015, la Vișeu de Sus a avut loc Sfințirea Bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, locaș de cult nou-construit în zona Tanin. Lume multă, sobor de preoți, înalți prelați, Preafericitul Justin Sigheteanul, primarul localității, Vasile Coman, viceprimarul Adrian Filip, consilieri locali, dar și o faună alcătuită din politruci și aplaudaci de toate culorile.

Cum toți doreau să fie pe scenă, să-i vadă populimea cât de frumoși și grași sunt, aceasta s-a supraîncărcat, nefiind calculată la burțile prea-fericiților preoți și politicieni, cedând când le-a fost lumea mai dragă. Astfel, cu toții au dat o sfântă trântă de pământ cu scenă cu tot, creându-se un moment de panică, în timp ce protagoniștii cădeau unii peste ceilalți în aplauzele tăcute ale cetățenilor drept credincioși.

Din informațiile parvenite la redacție, nicio persoană nu a fost rănită, protagoniștii căzăturii alegându-se doar cu o sperietură zdravănă. Gura lumii din Vișeu afirmă că Bunul Dumnezeu nu a mai putut suferi atâta fariseism pe scena șubredă, lăsând-o să se destrame cu farisei cu tot.

Imediat după incident, întreaga ceremonie s-a mutat pe scările Bisericii, iar Preafericitul Justin Sigheteanul a afirmat că acest „mic incident” este „o încercare de la Dumnezeu pentru toți cei care au clădit acest Sfânt Lăcaș de Rugăciune”. (Sighet247.ro)

Foto- Arhivă

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA