Prințesa Charlotte, fiica prințului William și a soției sale, Catherine, va fi botezată duminică de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, cu apă din râul Iordan. Aceeași apă a fost folosită și pentru botezul fratelui ei, George, cu doi ani în urmă, informează BBC.
Palatul Kensington nu ar spune cum a fost obținută apă din acest râu pentru botezul prințesei Charlotte, dar un oficial iordanian a declarat pentru BBC că aceasta a fost trimisă de Curtea Regală a țării sale.
Apa din râul în care se crede ca a fost botezat Iisus este obiect de export sub controlul unui organism guvernamental iordanian. ”Noi organizăm procesul de îmbuteliere a apei sfinte din râul Iordan. O oferim investitorilor după curățare, sterilizare și binecuvântarea preoților. Fiecare sticlă are o etichetă din partea Comisiei”, a declarat Dia Madani, președintele Comisiei guvernamentale Baptism Site din Iordania.
Liderii religioși din regiune spun că apele râului sfânt au o semnificație deosebită, dar nu susțin comerțul cu această apă. ”Biserica se opune ferm vânzării de obiecte binecuvântate sau spirituale pentru obținere de profit”, care înseamnă simonie și păcat, spune părintele Jamal Khader de la Universitatea de studii religioase din Bethlehem.
La ceremonie va participa si regina Elisabeta a II-a, dar si parintii lui Kate. Marele absent va fi unchiul Harry, care timp de trei luni se afla in Africa.
Celebrul fotograf Mario Testino a fost rugat de catre ducii de Cambridge sa imortalizeze momentul, relateaza BBC. Va fi prima oara cand familia va putea fi vazuta in formula de patru. Ceremonia va avea loc la Biserica Sf Maria Magdalena din Sandringham si va fi una privata. Totusi, publicul va avea acces in zona, in afara bisericii.
Nasii lui Charlotte vor fi anuntati inainte de ceremonie. La ceremonie vor lua parte trei viitori regi: Charles, William si George. Vor participa insa si ducii de Edinburgh, de Cornwall si cei doi frati ai lui Kate, Pippa si James Middleton.
Lacasul de cult este cel in care membrii familiei regale se aduna de Craciun, acelasi unde a fost botezata si printesa Diana. Acesta a fost ales si pentru ca este aproape de cea de-a doua resedinta a lui William si Kate.
La fel ca George, Charlotte va purta replici ale vesmintelor create pentru regina Victoria, in 1841. Ceremonia, care are loc in edificiul din secolul XVI, va incepe la ora locala 16.30. Florile primite vor fi donate unor camine de copii din regiune.