Dacă ai ajuns în Maramureș și nu ai fost să vezi Mănăstirea Bârsana, cu siguranță va trebuie să te întorci. Așezat în ținutul Maramureșului istoric, așezământul pare desprins din cărțile de povești: o poiană cu flori, unde nimic nu este așezat la întâmplare. Biserica, altarul de vară, stăreția, muzeul, toate sunt construite în stilul tradițional autohton.
Ajungând aici, te vei simți cu siguranță mândru că ești român, că ești ortodox. La mănăstirea Bârsana vin zilnic zeci de pelerini din toată țara, însă, de sărbătoarea hramului, Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, aici se adună mii de credincioși.
Și anul acesta, numărul celor prezenți a fost unul impresionant, chiar dacă hramul mănăstirii a fost sărbătorit marți, 30 iunie 2015, într-o zi lucrătoare, la o zi după Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pentru a permite invitaților să participe la ceremonia religioasă. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi ai Bisericii noastre. Cuvântul de învățătură a fost ținut de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Alături de ierarhii maramureșeni IPS Arhiepiscop Iustinian și PS Iustin Sigheteanul au mai fost prezenți IPS Andrei – mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS Ioachim – arhiepiscopul Romanului și Bacăului, IPS Varsanufie – arhiepiscopul Râmnicului, IPS Calinic – arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, PS Lucian – episcopul Caransebeșului, PS Andrei – episcopul Covasnei și Harghitei, PS Ambrozie – episcopul Giurgiului, PS Visarion – episcopul Tulcei, PS Macarie – episcopul Europei de Nord. La slujba a fost prezent și primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
”Sfântul Ioan Evanghelistul când era bătrân nu mai putea să vorbească decât două cuvinte. Și el avea o predică. Care era predica Sfântului Ioan Evanghelistul care a scris Evanghelia a patra? Predica lui era scurtă: Iubiților, iubiți-vă. Acesta e și cuvântul episcopului: Iubiți-vă unii pe alții, iubiți-vă soția voastră din toată inima. Tineret, iubiți-vă pe părinții voștri din toată inima. Asta e porunca suprema: iubirea și dragostea de Dumnezeu, iubirea și dragostea de copii noștri, iubirea și dragostea de tineret, de pământul acesta și de cerul acesta. Iubiți-le pe toate”, a spus IPS Justinian Chira.
PS Justin Sigheteanul a spus că Mănăstirea Bârsana este „o străveche vatră monahală, soră cu Mănăstirea Peri, apărută în secolul 14. A dispărut la 1740 în timpul Imperiului Austro-Ungar și atunci a dispărut și Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, iar românii ortodocși n-au mai avut voie să aibă episcop. Dumnezeu a păstrat credința românilor din Maramureș, ei au rămas fideli față de ortodoxie, iar mănăstirea a reînviat după 1990 cu binecuvântarea și rugăciunile IPS Justinian Chira, cu voința și dorința preotului din localitate și a credincioșilor, cu râvna, dăruirea și jertfelnicia stareței Mănăstirii Bârsana și a soborului de aici”.
Locaşul de cult a fost târnosit în anul 2012 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.