Un adult și doi copii români au fost găsiți morți în piscina de la subsolul unui complex de apartamente din apropierea orașului Koln, din Germania. Potrivit autorităților, cei trei au fost găsiți fără suflare de un localnic, care a alertat poliția, transmite cotidianul Bild.
Victimele au fost identificate ca fiind o tânără în vârstă de 21 de ani și doi minori de 13 ani. Din primele investigații, se pare că cei trei au fost electrocutați în apă, ei fiind rude.
Fiind vorba de romi, familiile acestora s-au adunat în fața complexului. Peste 70 de persoane și-au manifestat durerea și revolta atunci când corpurile au fost scoase cu dricul.
Din cauza numărului mare de persoane prezente, autoritățile au luat toate măsurile necesare pentru a împiedica incidente. De asemenea, se pare că mai multe persoane au leșinat și au avut nevoie de tratament medical.