În zilele de 10-11 aprilie a.c. la Manchester (Anglia) a avut loc a treia ediţie a Summitului Industria 4.0. şi prezentare Expo de inovaţii tehnologice în domeniul industriei şi manufacturii.
Evenimentul s-a desfăşurat la centrul de conferinţe şi expoziţii Manchester Central Convention Complex. Termenul de Industrie 4.0. se referă la o nouă etapă a revoluţiei industriale în care accentul este pus pe automatizare şi creşterea eficienţei productivităţii, prevenirea accidentelor prin digitalizarea manufacturării.
Summitul Industria 4.0 şi Expo este de interes pentru proprietarii de firme care doresc să cunoască cele mai noi tehnologii pentru creşterea producţiei şi minimalizarea pierderilor şi riscurilor de accidente, prezentând soluţii pentru securitatea cibernetică, automatizare, inteligenţă artificială, întreţinerea predictivă, etc.
În cadrul summitului au avut loc seminarii şi prezentări: Forumul Deschis al Tehnologiei (sponsor:Siemens), Zona Robot (sponsor:Omron), Mesele Rotunde (sponsor:Dassault Systemes), SME Clinic (sponsor:Valuechain Technologies).
La summit au participat directori executivi de companii, experţi din diferite domenii industriale, profesori universitari, reprezentanţi ai asociaţiilor industriale, vizitatori.
Partenerul strategic academic al evenimentului a fost Universitatea din Manchester, iar partenerul abilităţilor industriale şi digitalizării, Universitatea Metropolitană din Manchester.
Evenimentul a fost foarte reuşit, cu participanţi din zeci de ţări, iar organizarea acestuia a fost excelentă.
Corespondent: Tatomir Ion-Marius