IMPRESIONANT Echipele de specialiști din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare au efectuat 2062 de intervenții chirurgicale în primele 2 luni ale anului 2019, dintre care:
- chirurgie 672;
- ortopedie 222;
- urologie 155;
- cistoscopie 261;
- oftalmologie 126;
- chirurgie infantilă 108;
- chirurgie vasculară 75;
- chirurgie toracică 38;
- chirurgie ORL 76;
- chirurgie BMF 19;
- neurochirurgie 73;
- chirurgie ginecologie 67;
- chirurgie cezariene 170.
„Intervenția cu cea mai lungă durată, mai precis 7 ore, a fost un by-pass aortobifemural, efectuată de către Dr. Alin Hînsa, medic primar chirurgie vasculară. Cel mai tânăr pacient care a fost operat a avut doar 2 săptămâni. Este vorba despre un sindrom scrotal drept și hidrocel drept acutizat. Cel mai vârstnic pacient operat are 97 de ani, intervenția fiind realizată de către dr. Radu Dragos, medic primar ortopedie. În cadrul Blocului Operator, în prima parte a anului curent au fost efectuate operații de urgență pentru traumatisme grave, în situații dramatice, când au intervenit echipe multidisciplinare pentru abordarea multiplelor leziuni”, informează dr. Leșe Mihaela, coordonatorul Blocului Operator din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.
Sursă: Spitalul Judetean de Urgenta „Dr Constantin Opris” Baia Mare