AcasăActualitatePoliticPRIVIRE DE SUS - O tânără a fost făcută „imbecilă” de un...

PRIVIRE DE SUS – O tânără a fost făcută „imbecilă” de un candidat la primărie pentru că i-a reproșat averea uriașă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Deputatul Liviu Harbuz, candidatul PSD la primăria Piatră Neamț, a făcut-o „imbecilă” pe o tânără care i-a reproșat averea uriașă. Deputatul i-a jignit urât și pe mulți alți nemțeni care l-au criticat.

Incidentul s-a produs duminică, 20 martie, când Liviu Harbuz a postat pe pagina de Facebook un videoclip electoral în care susținea că dorește să facă un poligon pentru sporturi auto în Piatra Neamț. Nu a avut parte numai de laude ci și de critici, unele dintre acestea făcându-l pe deputat să adopte un limbaj suburban, scrie știri-neamț.ro.

Carmen Gav este din Piatra Neamț și lucrează acum în București. Ea s-a uitat peste declarația de avere a candidatului PSD și i-a reproșat ce a găsit. S-a ales însă cu înjurături.

Carmen Gav: Știți când am să mă întorc? V-am studiat declarația de avere. Când am să am casă de vacanță plus apartament în Bucuresti…cateva apartamente în Austria(3 mai exact) câteva ceasuri de minim 10.000 de euro…si multe alte conturi în valoare de câteva sute de mii de euro. Cum se face că nu aveți nicio locuință în Piatra-Neamt…si totuși candidați pt funcția de primar?!? Am impresia că v-ați cam ratacit…
Liviu Harbuz: Pentru cultura ta generală, IMBECILO, am casa în care au trăit părinții mei, în care încă mai trăiește tatăl meu…

harbuzCarmen nu e singura care a fost înjurată. Iată ce au pățit și alți nemțeni.

Adrian Olariu: O veche vorbă „cu o floare nu se face primavara” și nici cu o notă plătită la irish Cafe tinerilor pentru o plimbare în poligon nu se câștigă voturi. Încercați o masă la Artist domnul Harbuz, poate aveți altă convingere
Liviu Harbuz: O masă la Artist este specialitatea lui Chitic. Dacă voiai să îți plătești nota, nu te oprea nimeni. Mă interesează în continuare unde ți-ai făcut freza aia șmecheră.

Cristi Popescu: Cât e intrarea? De ce nu faceți apoi să vă lăudați? Cât ați plătit pentru „tinerii” care au defilat? Regia, regia, cât a costat?
Liviu Harbuz: Cristi Popescu, nu vrei să te întâlnești cu mine să te „platesc” puțin? Pentru că sunt convins că ai un preț foarte mic…

Berea Marius: Numai la alegeri vă aduceți aminte de toate, mincinoșilor!
Liviu Harbuz: Puișor, te-ai trezit? Vin alegerile și tu nu o să ai timp să mă votezi pentru că ești prea ocupat să te uiți la filmulețe pentru adulți.

Schifirnet Mihai: Iară vrăjeală Iară
Liviu Harbuz :Prietene, mergi la Mânăstire (oricare) și te exorcizează. Asta o să te ajute. Vrăjitoria a fost soluționată de Biserica Ortodoxă. Dacă nu ai aflat, aliniază-te

Liviu Foltea: și nu te mai opri
Liviu Harbuz: Vino tu, șmechere, frustrat până în măduva oaselor să salvezi Moldova. Dacă îți iese, eu te sprijin să fii primar unde vrei tu. Asta dacă termini cursul de geografie.

Caia Ciprian: Băi prietene senatorul psd -ist al lui Peste….asta are nevoie Piatra Neamț-ul?Critici!ok!dar ce ați făcut voi ?NIMIC!Nici măcar greșeli din care să învățați!Știi ce să faci domnule ales?să oprești importurile de alimente care există sau se pot produce și în România,să interzici vânzarea de teren chiar și pentru o casă către cetățeni străini că alții au murit pentru pământul ăla ca să nu trebuiască să ne cumpărăm de la alții
Liviu Harbuz: Măi peștișor, te-a afectat încălzirea globală provocată de PSD? Trage aer adânc în piept și votează tu cu idolii tăi care chiar sunt preocupați de deșertificarea României.

Ștefan Duțu Moroșanu: N-ai nume de lider, n-ai față de lider, n-ai comportamentul unui lider, nu prezinți încredere, nu pari a fi cu nimic mai diferit față de nimicul din politică. Ba îți dai aiere de smardoi în fața unui om care s-a adresat, zic eu, politicos. Smardoi cu față de profesor de matematică, pari a fi un șarlatan. (eticheta ți-ai pus-o singur) Salutări de la Iași.
Liviu Harbuz: Ștefan Duțu Moroșanu, cum ai fi vrut să îi răspund unui pitecantrop? Nu am nevoie de votanți ca ține!

La începutul lunii decembrie 2015, PSD a adoptat un cod de „etica și conduita” în care se afirmă, printre altele, că membrii de partid care „au manifestat un comportament injurios, agresiv sau neadecvat față de cetateni” vor fi sancționați.

Sursa: aktual24.ro

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA