Acasăsinucidere maramuresDESCOPERIRE - Bacteria care ne poate scăpa de deșeuri poluante

DESCOPERIRE – Bacteria care ne poate scăpa de deșeuri poluante

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un grup de cercetători japonezi de la Universitatea din Kyoto a descoperit o bacterie care „mănâncă” și descompune plasticul.

Cercetătorii cred că aceasta poate fi importantă petru procesul de reciclare a materialelor plastice. A fost botezată Ideonella sakaiensis și a fost identificată după cinci ani de cercetători, potrivit El Pais.

Bacteria este capabilă să descompună polietilenotereftalatul, cunoscut în general ca PET, materialul plastic cel mai comun şi cel mai rezistent, utilizat la o amplă gamă de produse, de la sticle până la haine. Testele de laborator arată că bacteria poate distruge aproape în întregime, în interval de șase săptămâni, o peliculă subțire din PET, aflat la 30 de grade Celsius.

Bacteria generează o enzimă, ISF6-4831, care, în contact cu apa, provoacă o reacție chimică în urma căreia plasticul se descompune într-o substanță intermediară, care poate fi înghițită de bacterie. În acel moment, o a doua enzimă, ISF6_0224, divide substanţa intermediară în doi compuşi de bază: etilenglicol şi acid tereftalic, substanţele din care se fabrică PET-ul.

Cercetătorii au descoperit în laborator ADN-ul bacteriei și gena care generează enzimele și au reușit să producă noi cantități de enzime cu care au demonstrat că se poate degrada PET-ul.

Fundației Ellen MacArthur, specializată pe energii regenerabile, arată că există riscul ca, în anul 2050, în apele oceanului planetar să fie mai multe materiale plastice decât pește, situație care ar afecta grav viața submarină.

Conform unui studiu elaborat de această organizație, în doar câțiva ani, în apele oceanelor și mărilor se va acumula o cantitate de 8 milioane de tone de plastic. Cercetatorii au explicat că la fiecare 60 de secunde în ape ajunge o cantitate de mase plastice echivalentă cu încărcătura unui camion de gabarit mare.

În 2014, în oceanul planetar erau deja peste 269.000 de tone de mase plastice. „Peste 30 de ani vom naviga printre deșeuri plastice”, avertizează Julia Reisser, coordonatorul studiului.

Sursa: greatnews.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA