Flavius Medan, cameraman de origine băimăreană, se clasează în elita industriei de profil.
Site-ul fotografi-cameramani.ro a lansat în decembrie 2015 cea de-a treia ediţie a unui concurs naţional de fotografie şi videografie de nuntă la care a participat şi Flavius cu un filmuleţ al unei nunţi. Juriul competiţiei la care au participat câteva zeci de participanţi a fost alcătuit din cinci fotografi, cei mai buni din domeniu şi şase videografi, la fel, cei mai titraţi la ora actuală pe plan internaţional.
După mai bine de două săptămâni de deliberări, juriul a desemnat câştigătorii şi, pe locul doi la categoria „cel mai bun cameraman”, s-a clasat Flavius Medan. Aceasta a fost prima lui participare la un astfel de concurs şi spune că nu a participat de dragul vreunui premiu, ci mai mult să-şi demonstreze că poate.
Flavius Medan mai are în palmares şi o calificare la un festival internaţional de film de la Târgu Mureş, festival unde a participat cu un scurt-metraj.
Cristina + Adrian from Flavius Medan on Vimeo.
Ana Pop