Cristofor Columb a adus din Lumea Nouă nu doar porumbul sau tomatele, ci și boli. Exploratorii au dus în America variola, care a decimat populația indigenă, dar s-au întors de acolo cu o boală nouă: sifilisul. La scurt timp după întoarcerea primilor exploratori în Europa, la Napoli apar primele semne ale unei boli teribile care face ravagii printre bărbați. Sifilisul, o boală cu un puternic stigmat social din cauza transmiterii sale pe cale sexuală, s-a răspândit în întreaga Europă și a făcut numeroase victime până în secolul XX – inclusiv în rândul unor personalități cunocute precum Franz Schubert, Arthur Schopenhauer sau Édouard Manet.
Originile acestei boli au fost îndelung studiate, dar specialiștii nu au putut stabili cu exactitate proveniența bolii. Există două teorii: cea „columbiană” și cea „precolumbiană”. După cum sugerează și numele, aceste două ipoteze susțin fie că boala își are originile în Lumea Nouă și că ea a fost adusă în Europa de Cristofor Columb și marinarii său, fie că ea exista deja, dar nu a fost recunoscută, ci confundată cu alte boli. Cele mai recente studii arată totuși ipoteza columbiană ar fi cea corectă. Analiza unor schelete despre care se credea că prezintă urme de sifilis a contestat teoria inițială și arată că cel mai probabil boala a venit din Lumea Nouă.
Sifilisul apare pentru prima oară la Napoli
Prima atestare scrisă a unei epidemii de sifilis în Europa datează din 1494-1495, din Napoli, Italia. Atunci, în orașul din peninsula italică erau prezenți foarte mulți soldați francezi (intrați în contact cu mercenarii spanioli reveniți din Lumea Nouă) – motiv pentru care boala a primit numele de „boala franceză” (în Franța era cunoscută drept „boala italiană”). Numele de sifilis apare în jurul anului 1530 și este inspirat dintr-o poezie a lui Girolamo Fracastoro – eroul din operă, ciobanul Syphilus, este pedepsit de Dumnezeu și infectat cu o boală teribilă.
Din Napoli, sifilisul s-a răspândit cu repeziciune în întreaga Europă. Pe atunci, boala avansa foarte repede, fiind mult mai periculoasă decât în zilele noastre, și putea duce la moartea celui infectat în doar câteva luni. Până la deces, persoana infectată suferea de simptome groaznice: fața și întregul corp erau acoperite de pustule, apoi apăreau ulcerațiile. Pentru că boala se transmitea sexual, ea a devenit și un puternic stigmat social, asociat lumii prostituției. Culmea este că, în perioada Renașterii, semnele vizibile ale bolii au arătat că mulți prelați – inclusiv un Papă – nu respectau deloc jurământul castității.
Cesare Borgia, primul pacient atestat
Printre primii care au înregistrat în detaliu simptomele bolii a fost Gaspar Torella, iar pacientul… nimeni altul decât Cesare Borgia. Tânărul cardinal s-a îmbolnăvit la vârsta de 22 ani, în vara lui 1497, la Napoli. Dat fiind statutul său (fiu de Papă), Cesare Borgia a avut un doctor personal – Torella – care să-l îngrijească. Interesat de această nouă boală, Torella a scris despre simptomele pacientului său și a încercat diverse leacuri. Nimic nu l-a ajutat însă pe tânărul Borgia, al cărui chip – considerat în acea vreme chipeș – a sfârșit desfigurat de boală. Totuși, pe Cesare Borgia nu l-a omorât sifilisul, ci un adversar în bătălie.
Oameni faimoși care au suferit de sifilis
De-a lungul secolelor, sifilisul a afectat – doar în Europa – milioane de oameni. Între aceștia, și numeroși scriitori, muzicieni sau pictori de renume – mai ales în secolul al XIX-lea, când mulți artiști erau consumatori de alcool sau droguri și frecventau bordelurile.
Casanova și Flaubert au suferit de sifilis. Schumann, Baudelaire, Maupassant, Van Gogh, Nietzsche, Paul Gaugain, Oscar Wilde și James Joyce – și ei au avut boala. Există dovezi care ar sugera că și Ludwig van Beethoven ar fi avut sifilis.
citește continuarea pe historia.ro
