Plăcinta cu mere este un desert care se regăseşte în bucătăriile din întreaga lume. La mare căutare toamna, graţie abundenţei de fructe din pieţe, acest desert recunoscut pentru simplitatea sa poate da groaznice bătăi de cap: ba rămân merele crude, ba se arde blatul, ba e prea dulce…
Unde greşeşti? Iată ce notează experţii bonappetit.com:
1. Foloseşti mere la întâmplare
Greşit! Pentru un gust desăvârşit trebuie să foloseşti mai multe soiuri de mere, şi nu unul singur.
2. Pui merele cu tot cu coajă
Greşit! La plăcintă, merele se folosesc întotdeauna fără coajă şi fără cotoare. Coaja nu face decât să-i strice textura, şi nu-i va da un plus de aromă, cum s-ar crede.
3. Scoţi plăcinta prea devreme din cuptor
Greşit! Crusta arămie nu înseamnă neapărat că umplutura s-a copt. Cum verifici dacă merele s-au înmuiat? Folosind lama unui cuţit, apasă uşor aluatul în dreptul merelor. Dacă este tare, deşi crusta s-a copt, acoperă plăcinta cu folie de aluminiu şi întoarce-o în cuptor. Astfel, merele vor continua să se coacă, iar crusta nu se va arde.
4. Foloseşti prea mult zahăr
Greşit! Când faci plăcintă cu mere, trebuie să te asiguri că există un echilibru între dulce şi acrişor. Înainte de a te apuca de gătit, gustă-le. Evită, pe cât posibil, să faci un desert exagerat de dulce.
5. Nu foloseşti niciun fel de topping
Greşit! Deşi majoritatea plăcintelor sunt acoperite numai cu blat (întins sau sfărâmicios, după preferinţă), un topping de mac sau nuci asigură o textură crocantă şi înnobilează aroma.
Pe final, un truc: reîncălzită în cuptor la 180 de grade Celsius timp de câteva minute, plăcinta îşi va recăpăta aroma şi consistenţa.
sursă știre feellikecooking.ro