La fel ca şi Angela Merkel, noul lider – mult mai tânăr (40 de ani), dar cu un slogan politic ucigător: „Păziţi graniţele“ – vine din Europa de Est, informează ZF.
Din frustrările create de criza imigranţilor îşi trage energie un nou lider politic german, o figură tânără şi zâmbitoare care vorbeşte deschis despre împuşcarea noilor veniţi şi aduce o alternativă periculoasă pentru curentele politice tradiţionale: populismul şi ideile de dreapta.
Angela Merkel conduce Germania de un deceniu, cu pragmatism, adesea ghidându-se prudent în funcţie de ce spune poporul, iar realizările economice, cel puţin pe hârtie, nu-i pot fi puse la îndoială: creştere economică, şomaj la nivel minim, rezerve record, datorii noi aproape zero.
Merkel este şi liderul politic de necontestat al zonei euro şi cel mai puternic politician din Europa.
Însă puţini politicieni europeni au rezistat atât de mult la putere, chiar şi în vremuri liniştite, iar acum în Germania numai linişte nu este. Criza refugiaţilor este pe cale să creeze o furtună politică, iar din aceste turbulenţe îşi trage energie Frauke Petry, noul lider al unui partid tânăr, Alternativa pentru Germania (AfD).
Duminică s-au auzit primele tunete: voturile locale din trei landuri, unul din est şi celelalte din vest, alegeri ce reprezintă punctul culminat al unui interval de şapte luni care a început euforic, cu Merkel deschizând larg porţile imigranţilor din regiuni devastate de războaie. Euforia s-a transformat în frustrare şi isterie pe măsură ce numărul imigranţilor veniţi în Germania a crescut la câteva sute de mii. Marşurile antirefugiaţi şi atacurile asupra cen-trelor de cazare pentru imigranţi au devenit ceva obişnuit. Presa germană a descris alegerile de ieri ca un referendum despre criza refugiaţilor.
fD a atras multă atenţie din partea presei datorită atitudinii dure faţă de imigranţi adoptate, o schimbare predictibilă faţă de obiectivele antieuro originale, scrie MarketWatch. Schimbarea a venit sub ghidajul lui Frauke Petry, a cărei imagine Der Spiegel a pus-o pe coperta sa cu titlul „Predicatorii urii“.
Mediafax