Un băiat în vârstă de 9 ani a căzut în gol, de la o înălțime de peste patru metri, în timpul unui meci de baschet care a avut loc sâmbătă seară în Sala Polivalentă din Cluj.
Copilul a suferit multiple contuzii, precum și o fractură a antebrațului și a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca.
Potrivit directorului medical al spitalului, Călin Lazăr, copilul a fost supus unei serii de investigații, el urmând să mai rămână și duminică sub supraveghere medicală.
După declarațiile unor persoane care au asistat la accident, băiatul ar fi căzut, în gol, printr-un spațiu creat între tribuna fixă și tribuna mobilă a Sălii Polivalente din Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a dispus constituirea unei comisii tehnice de anchetă, care va analiza felul în care s-a petrecut accidentul și măsurile care se impun a fi luate, informează un comunicat al administrației transmis duminică AGERPRES.
”Primarul Emil Boc a dispus constituirea unei comisii tehnice de anchetă, coordonată de viceprimarul Gheorghe Șurubaru, care va stabili circumstanțele și cauzele producerii incidentului, precum și responsabilitățile tuturor factorilor implicați (constructor sală, furnizor echipamente, organizator evenimente, administrare sala). De asemenea, Comisia va dispune măsurile necesare pentru a preveni astfel de evenimente în viitor”, se precizează în comunicatul citat.
Administrația afirmă că Sala Polivalentă se află în administrarea SC Sala Polivalentă și este condusă de un Consiliu de administrație numit de Consiliul Local Cluj.
”Accidentul produs în timpul evenimentului din seara de 12 martie este regretabil, ne exprimăm întreaga compasiune pentru suferința produsă atât tânărului accidentat, cât și familiei sale și ne vom asigura că toate măsurile vor fi luate în cel mai scurt timp pentru a nu permite ca un astfel de incident să se repete”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, reprezentanții poliției municipiului Cluj-Napoca au demarat o anchetă în acest caz.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Boie, au fost demarate o serie de cercetări, urmând ca polițiștii să stabilească exact cum a căzut copilul, precum și eventualele responsabilități. Boie a precizat că nu a fost depusă o plângere în acest caz.
Sala Polivalentă a fost inaugurată în toamna anului 2014, clădirea fiind la acel moment una dintre cele mai moderne din țară. Investiția a fost de 70 de milioane de lei, iar lucrările au durat 19 luni. Sala este omologată pentru baschet, volei și handbal, dar poate găzdui și competiții internaționale de box, arte marțiale, gimnastică, karate, scrimă, tenis de masă sau de câmp, precum și badminton. Capacitatea sălii variază între 6.100 de locuri în cazul unui meci de hochei și până la 9.700 de locuri în cazul unui meci de box. În cazul concertelor sau al organizării unor congrese, capacitatea este de până la 10.000 de oameni.
La construirea clădirii au fost folosite materiale și tehnologii moderne, după cum au declarat de-a lungul timpului atât constructorii, cât și reprezentanții municipalității. Toate scaunele sunt retractabile, iar suprafețele de joc pot fi schimbate în funcție de sport. De asemenea, sistemul video este de ultimă generație, iar unul dintre elementele cele mai spectaculoase este cubul video cu patru ecrane, capabil de transmisie HD.
Mediafax