COMUNICAT DE PRESĂ Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene la Londra, a organizat joi, 21 martie 2019, o sesiune de informare cu privire la drepturile cetățenilor români din Marea Britanie după Brexit. Evenimentul, a fost găzduit de Consiliul Local Harrow – Londra. La sesiunea de informare destinată numeroasei comunități de români din zonă au participat ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Dan Mihalache, șeful Secției Consulare a Ambasadei României la Londra, Valentin Muntean, și directorul compartimentului Brexit din cadrul Ambasadei, Robert Marin.
De asemenea, din partea Reprezentanței Comisiei Europene în Marea Britanie a participat Christopher Benn, avocat independent pe probleme de imigrare care a susținut o prezentare detaliată a drepturilor cetățenilor UE care doresc să își continue șederea în Marea Britaniei, și a procedurii de înregistrare pentru obținerea noului tip de rezidență presupus de procedura EU Settlement Scheme anunțată de autoritățile britanice.
În intervenția sa, ambasadorul Dan Mihalache a făcut apel la românii din Marea Britanie să fie pregătiți pentru Brexit, dar “să trateze cu calm și înțelegere” situația și i-a asigurat că Ambasada României la Londra și autoritățile britanice vor urmări cu atenție ca drepturile lor să fie apărate.
„Trebuie să ne gândim ce acte avem nevoie și ce trebuie pentru a obține settled status, dar fără să intrăm în panică. Nimeni nu vă va da afară din această țară. Și, dacă vor exista anumite răbufniri de oameni mai supărați, care cred foarte tare în teoria Brexit-ului, care vă vor spune la magazin că nu aveți ce căuta pe aici, vă sfătuiesc să aduceți la cunoștința Ambasadei și a autorităților locale, cu care avem o excelentă cooperare”, a declarat ambasadorul Dan Mihalache.
Acesta a reiterat mesajul că cetățenii români pot circula și după Brexit pe baza cărții de identitate spre sau dinspre UK.
“Sunt foarte mulți care ne întreabă dacă mai pot merge acasă de Paște fără pașaport, doar cu buletinul. Da, pot merge. La Secția Consulară primim zilnic 300-350 de cereri de pașapoarte, ceea ce creează o presiune foarte mare pe zona serviciilor consulare pe care le putem presta. Sunt alții care spun: “nu mai plecați acasă de Paște pentru că nu vă veți mai putea întoarce”. Toate aceste lucruri se diseminează în comunitate, creează probleme atât Ambasadei, cât și Consulatului. Oamenii trebuie să înțeleagă că resursele noastre sunt limitate. Vă cer răbdare și înțelegere cu noi, după cum vă pot promite că vom face tot ceea ce este necesar, inclusiv să mutăm Secția Consulară de la Londra într-un sediu nou, astfel încât să răspundem cât mai repede și operativ nevoilor românilor”, a afirmat ambasadorul Dan Mihalache.
Acesta a mulțumit Reprezentanței Comisiei Europene în Marea Britanie atât pentru sprijinul acordat în cursul campanie de informare a cetățenilor români cu privier la drepturile lor după Brexit, cât și pentru prezentarea detaliată a procedurii de obținere a noului tip de rezidență. După prezentarea susținută de reprezentantul Comisiei Europene, cetățenii români prezenți la Harrow și cei care au urmărit sesiunea online au avut ocazia să obțină clarificări suplimentare în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri. Evenimentul a fost transmis live pe Facebook cu sprijinul asociației My Romania Community.
Prezentarea susținută de reprezentantul Comisiei este disponibilă pe pagina de web Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Iralandei de Nord la:
https://londra.mae.ro/sites/londra.mae.ro/files/prezentare_finala_seraphus_ro_21mar2019.pdf