Recordul mondial pentru cea mai mare felicitare care marchează Ziua Mamei a fost doborât în martie 2014, în Dubai, potrivit site-ului www.guinnessworldrecords.com.
Pentru a sărbători într-un mod special Ziua Mamei și a stabili un nou record mondial, cei de la Nestle NIDO au prezentat o carte, în interiorul patinoarului dintr-un Mall din Dubai. Dimensiunile felicitării au fost impresionante, aceasta măsurând zece metri înălțime și 14 metri lățime, atunci când este deschisă.
S-a reușit, astfel, doborârea vechiului record, cu ajutorul copiilor din Orientul Mijlociu, în cadrul competiției „I Love Mama” („O iubesc pe mama”).
La construirea fabuloasei felicitări au luat parte peste 40.800 de copii din 68 de școli din Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Arabia Saudită, Liban și Iordania, iar desenele exprimă dragostea pentru mama lor. Fiecărui elev i-a fost acordat un pandantiv în formă de inimă de aur drept cadou pentru mama sa.
Recordul anterior fusese stabilit de Colegiul Universitar din Dublin, Irlanda, care a creat o carte de sine stătătoare de Crăciun, care măsura 9 metri pe 6 metri, când este închisă, și 9 metri pe 12 metri, atunci când este deschisă.