Cu siguranță mulți nu vor înţelege cum e posibil ca un așa spectacol să atingă atât de puternic sufletul unor maramureșeni aflați la mii de km distanță de casă. Obișnuiesc, recunosc, să spun peste tot ca sunt mai întâi de toate, maramureșean și abia apoi ardelean, transilvănean și român. Și orice întâlnire cu ale noastre obiceiuri din Maramureş nu face decât să stârnească lacrimi de plăcere, de mândrie și de dor.

Spectacolul de duminică seara a fost mult mai mult decât mă puteam aștepta , având în memorie șusaneaua de anul trecut de la Craiova. De la primul fluier al Paulei Seling și până la ultimul al lui Cristi Balaj, am trăit sentimente care mai de care mai emoționante.

Am văzut-o și auzit-o pe Paula Seling și mi-am adus aminte de anii copilăriei când vecinii ei se plângeau ca repetă prea mult la pian. Apoi anii de la radio Contact când Paula își făcea ucenicia în radio înainte să explodeze ca o stea a muzicii ce este. Apoi Frații Petreuș , în orice formulă ar fi acum, sunt și mai ales au fost simbolul nostru al maramureșenilor de la tradiție până la glumele locale pe care le făceam de mult în vremuri de foamete.

Apoi, Cornelia și Lupu Rednic, urmașii mai tineri ai fraților Petreuș, la fel de explozivi, plini de viață. Ascultându-i, fără să vrei, picioarele intrau în tradiționala tropotită de Maramu’. Când credeam că asta e tot a venit rândul lui Dumitru Fărcaș .Iar liniștea din jurul taragotului său a fost ca o trecere în timp peste dealul Groșilor.

Dănțăușii plini de viață de la Ansamblul Transilvania i-au făcut cu siguranță pe maramureșenii de peste granițe să tresalte de bucurie. Recunosc, e extrem de greu de spus în cuvinte cum ne-am simțit noi, maramureșenii get beget, departe de casă. Ideea și conceptul momentului a fost excelentă. Pe un ecran am văzut câteva secunde și imagini din handbalul feminin. Ce mai vrei mai mult?! Toată mândria Maramureșului la un loc. Și câți or mai fi plecați prin lume Narcisa Suciu a fost și ea acolo puțin în generic, așa cum ar fi fost cu siguranță și alții.
De departe, și o spun ca un om care trăiește în lumea televiziunii și a presei de vreo 20 de ani, a fost cel mai bun show pe care l-am văzut conceput în România. Și, mai mult decât atât, în Baia Mare. Un oraș mic ce a reușit să stârnească mari invidii. Sătmărenii se plâng că au rămas blocați în timp. Craiovenii (mai mult doamna primar) cârcotesc pe la colțuri după ce au pierdut competiția pentru Capitala Culturală a Europei. Eu zic să îi ignorăm pe cei ce vorbesc pe la colțuri și să ne dorim ca orașul nostru să continue pe această cale. Va fi greu, devreme ce standardele au fost deja trasate. Dar sunt sigur ca tinerețea și deschierea minții celor ce conduc orașul nostru va fi garanția unui viitor pe măsura prezentului.

Ciprian Bălțoiu

Băimărean la Madrid

PS. În timpul finalei Eurovision din Baia Mare a venit la mine acasă un prieten, prim balerin al Operei din Madrid. Văzând imaginile la televizor mi-a spus, contrariat, pai ce, a început Eurovisionul de la Stockholm? I-am spus că nu, e doar finala din România! Nu s-a lăsat convins! A continuat să spună că eu greșesc și că musai trebuie să fie finala din Suedia. Uite ce spectacol superb fac! Și, totuși, era în Baia Mare. A rămas uimit. Televiziunea spaniolă are de unde învăța.