Peste o săptămână, credincioşii ortodocşi şi greco-catolici din satele maramureşene vor intra în Postul mare, o perioadă de 40 de zile premergătoare Învierii Domnului.

În aşteptarea perioadei în care sătenii se vor înfrâna de la mâncare cu ingrediente de origine animală şi păcate trupeşti, în case este mare fierbere.

„Zeul cu cei mai mulţi enoriaşi de pe planeta asta se numeşte Bacchus şi asta o spune unul dintre ei, aşa că poporul acesta a pregătit respectiva zi şi a preîntâmpinat-o cu foarte, foarte mare supărare, afectare. Lăsata secului s-a numit până deunăzi Solocalnia sau spălatul dinţilor pentru că ştim că ortodoxia noastră are o esenţă, cel puţin în termeni, slavă, inclusiv bulgară pentru că aceasta a fost conjunctura istorică. Lăsata secului era întâmpinată în satele din Maramureş, de obicei printr-un mare chef. Acel chef însemna băute, aproape destrăbălări care se întâmplau luni în post, nu sâmbăta, nu duminica. Sâmbăta şi duminica mai obişnuiau să se facă mese. Ce este frumos la aceste mese că nu exista, cum sunt astăzi, la fiecare om şi blid şi lingură separate ci se punea câte un blid la patru oameni, sau se punea câte un blid la doi oameni. Uneori se mânca cu aceeaşi lingură câte doi şi nu se îmbolnăveau de E Coli ca şi astăzi”, spune Ilie Gherheş, şeful secţie din cadrul Muzeului Etnografie şi Artă Populară Baia Mare.

În cele 40 de zile ale postului toată suflarea satelor postea şi nu punea în gură niciun aliment de origine animală. Mai mult, ca nimeni să nu fie tentat, chiar şi vesela şi oalele folosite erau spălate temeinic şi înlocuite cu altele care se foloseau strict în această perioadă.

”Într-adevăr, vasele erau în majoritate din lut şi din tablă dar erau şi din ceramică în sensul că smălţuite şi atunci se spălau. Tigăile se fierbeau în general în apă cu leşie pentru a se purifica. Cu toate că vasele se spălau în leşie, se duceau în pod ca nu cumva cineva să le folosească şi se scotea un alt rând de farfurii, care era special pentru această perioadă de post. Nu erau şapte rânduri de veselă, erau doar două dar din aceeaşi farfurie se mâncau şi felul unu şi felul doi, dar rar erau câte două feluri de mâncare. Pe mese, la acest ospăţ, se punea numai mâncare de dulce, adică pe bază de carne. Interesant este că numai în post se mânca mâncare de post şi nimeni nu făcea nicio abatere de la regulă, respectiv restricţia culinară se aplica inclusiv copiilor, gravidelor şi bolnavilor”, mai adaugă Ilie Gherheş.

Un alt episod unic în ţară şi care se păstrează doar în Maramureş este legat de ziua de Paşte când maramureşenii trebuie să ducă la Biserică pentru a fi sfinţit un picior întreg de porc. „Din traista bârnită care se ducea la biserică nu lipsea piciorul de porc, indiferent de starea materială a familiei şi cârnatul de doi metri”, a concluzionat Gherheş.

Obiceiurile de a purifica vasele înainte de post se mai păstrează foarte puţin în ziua de azi dar, în majoritatea localităţilor se vor ţine baluri, tocmai pentru a marca ultima petrecere înainte de perioada de reculegere şi rugăciune premergătoare Paştelui.

Ana Pop