AcasăActualitateSocialPERICOL - Washingtonul actualizează alerta globală antiteroristă, indică SI în Europa

PERICOL – Washingtonul actualizează alerta globală antiteroristă, indică SI în Europa

spot_img

DISTRIBUIȚI

Statele Unite au adus la zi, joi, alerta lor globală împotriva terorismului, atrăgând atenția asupra amenințării teroriste din partea grupării Statul Islamic (SI) în Europa, unde 75 de proiecte contra Occidentului ar fi fost dejucate, transmite AFP.

Periodic, Departamentul de Stat actualizează nota lor de „avertizare la nivel mondial” legată de riscurile unor atacuri „teroriste” la care se expun cetățenii americani și interesele lor în întreaga lume.

Ultimul document fusese publicat din 29 iulie 2015, dar diplomația de la Washington a emis pe 23 noiembrie o notă excepțională cu privire la amenințările cu care se confruntau turiștii americani, din cauza înmulțirii la acea dată a atentatelor jihadiste, cum au fost cele comise pe 13 noiembrie la Paris și Saint Denis.

„Informații actuale lasă să se creadă că SI, Al Qaida, Boko Haram, (milițiile) shebab și alte grupuri teroriste continuă să pregătească atentate teroriste în multiple regiuni”, a scris Departamentul de Stat.

Prin urmare, ministerul îi îndeamnă pe cetățenii americani să dea dovadă de „cea mai mare vigilență”, în special în fața „riscurilor de răpire și luare de ostatici”, precum și de „crime”.

Diplomația americană a subliniat, de asemenea, că în cursul ultimelor luni „atacuri majore ale extremiștilor au avut loc în Tunisia, Franța, Nigeria, Belgia, Turcia, Egipt și în Mali”.

Nota ministerului detaliază amenințările regiune cu regiune, din Europa până în Asia-Pacific, cu un accent deosebit pe Vechiul continent unde „informații credibile arată că grupări teroriste ca SI, AL Qaida și organizații afiliate lor continuă să pregătească atacuri în viitorul apropiat”.

„Toate țările europene rămân vulnerabile în fața atacurilor organizațiilor teroriste internaționale”, a atras atenția Departamentul de Stat.

Printre acestea, SI reprezintă riscul cel mai ridicat. Washingtonul conduce din 2014 o coaliție militară internațională pentru a eradica gruparea din Siria și Irak.

„SI a atins însă un nivel de teroare fără precedent pentru a pregăti atacuri împotriva Statelor Unite și aliaților acestora”, a avertizat într-un comunicat separat președintele Comisiei pentru securitate internă din Camera Reprezentanților, Michael McCaul.

Potrivit congresmanului, în ultimele zile au fost dejucate „75 de comploturi contra țărilor occidentale”, iar „Statele Unite sunt de departe principala țintă a acestei grupări”.

Michael McCaul și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu celulele și „lupii singuratici” din Statele Unite „inspirate” de „jihadul” propovăduit de SI și care trec la acțiune, cum s-a întâmplat pe 2 decembrie la San Bernardino (California).

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA