Serviciul de Evidență a Persoanelor se va muta în casă nouă.
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local aleșii băimăreni l-au mandatat pe primarul Cătălin Cherecheș să realizeze toate demersuri necesare de a rezilia contractele de închiriere pe care diferite entități le au cu Municipiul Baia Mare pentru a putea fi mutat serviciul în Corpul M3 al clădirii Millennium Business Center.
Odată ce acele spații vor fi eliberate funcționarii de la Serviciul de Evidență a Populației dar și cetățenii care doresc să își facă un buletin sau să își schimbe actul de identitate vor putea să realizeze acest lucru în condiții decente.
În momentul de față, în Corpul M3 al clădirii Millennium Business Center își au sediile Mișcarea Populară, Fundația Baia Mare 2021, Handbal Club Muncipial (HCM) Baia Mare, un birou notarial precum și Serviciul de Audit al Primăriei Baia Mare.
„Vreau un vot de principiu al Consiliului Local pentru a transmite următoarelor entități Mișcarea Populară, Fundația Baia Mare 2021, HCM Baia Mare, care oricum are contractul reziliat, Auditului primăriei respectiv biroul notarial documentele de reziliere a contractelor de închiriere pentru a putea acolo, în mod gratuit, fără nici un fel de cost să funcționăm cel puțin cu unul dintre servicii. Evidența Populației este cel mai urgent să o mutăm. Eu vă propun să îmi dați mandat pentru demersurile pentru eliberarea spațiilor”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Propunerea primarului Cătălin Cherecheș a fost salutată de către aleșii băimăreni astfel că majoritatea dintre ei au fost de acord cu aceasta.
Simona Vasiac