Căsătoria este unul dintre cei mai importanţi paşi, marcând o schimbare majoră în viaţa unui cuplu. Acesta ar putea fi motivul pentru care unele cupluri amână căsătoria mai mult timp. Dar, în afară lucrurilor evidente, cum ar fi schimbarea numelui, ce altceva se mai schimbă în momentul în care evoluaţi de la stadiul de iubit-iubita la cel de soţ-soţie?
1. Schimbare de identitate
Aşteptările pe care le are societatea în ceea ce priveşte căsătoria modifică modul în care partenerii se raportează unul la celălalt şi la propria persoană. Rolul de soţ/soţie este unul dintre cele mai importante pe care şi le asumă o persoană. Studiile au demonstrat că persoanele căsătorite plasează familia pe una dintre cele mai înalte trepte atunci când vine vorba despre priorităţi.
2. Sentimentul de stabilitate
Multe cupluri manifestă o senzaţie de calm şi uşurare după căsătorie, încât ştiu că, odată ce jurămintele au fost făcute, au mereu pe cineva alături care să îi sprijine. Această stabilitate vine cu încrederea că te poţi baza pe cel care îţi este alături şi cu sentimentul că formaţi o adevărată echipa.
3. Conexiune spirituală
După logodnă sau căsătorie, studiile arată că partenerii au tendinţa de a reveni la credinţele din tinereţe. Cuplurile devin profund recunoscătoare pentru faptul că şi-au găsit drumul în viaţă şi sufletul pereche şi doresc să restabilească conexiunea cu divinitatea şi cu societatea. De asemenea, se simt mai apropiate de familiile lor şi de prietenii din copilărie.
4. Compromisul
Odată căsătorită, vei realiza cât de pricepută eşti la negocieri. Fiecare decizie pe care o luaţi acum este una comună şi trebuie atent cântărită de ambele părţi. Compromisul este crucial atunci când îţi doreşti să contruiesti un viitor alături de persoană iubita. Trebuie să înveţi să depăşeşti stadiul în care te găndeai numai la ţine şi în care te puneai mereu pe primul plan. Lucrurile s-au schimbat, ştii?
5. Dorinţa de a iubi
La început, dorinţa este cea care alimentează relaţia şi poate fi confundată cu dragostea cu uşurinţă. Pentru că dragostea să dureze, trebuie să se transforme în respect şi apreciere pentru persoană de lângă ţine. Pe termen lung, aceste sentimente se vor dovedi a fi mai puternice decât frumuseţea, sănătatea sau stabilitatea financiară.
6. Nevoile sexuale
Frecvenţa şi intensitatea pot suferi modificări cu trecerea timpului, atât spre bine cât şi spre rău. De obicei, odată ce fac acest pas de a se căsători, cuplurile au mai multă încredere în relaţia lor şi în ceea ce priveşte felul în care arată. Asta le oferă şansă de a-şi explora sexualitatea la un cu totul alt nivel. Şi pentru a te asigura că ai o relaţie de durata, este crucial să menţii pasiunea şi dorinţa vie.