AcasăActualitateSocialÎN ATENȚIA FUMĂTORILOR - Guvernul interzice vânzarea de ţigări mentolate

ÎN ATENȚIA FUMĂTORILOR – Guvernul interzice vânzarea de ţigări mentolate

spot_img

DISTRIBUIȚI

Executivul a aprobat miercuri proiectul de lege care stabileşte condiţiile privind fabricarea, aspectul şi vânzarea ţigărilor şi produselor din tutun, acesta urmând să intre în vigoare din data de 20 mai, însă o serie de excepţii se întind până în anul 2024.

Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat cu aromă caracteristică sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie, va fi interzisă, a anunţat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Prin proiectul aprobat astăzi, sunt reglementate ingredientele ce pot fi utilizate în produsele din tutun, precum şi nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotină şi monoxid de carbon. Prin urmare, va fi interzisă punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat care au o aromă caracteristică (adică un miros sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie). Produsele cu aromă caracteristică al căror volum al vânzărilor la nivelul întregii UE reprezintă 3% sau mai mult într-o anumită categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020“, se arată într-un comunicat al Guvernului.

De asemenea, va fi interzisă punerea pe piaţă a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină şi creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar şi a celor care conţin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice.

Etichetarea produselor din tutun se modifică substanţial, urmând să cuprindă: * un avertisment general („Fumatul ucide“, pe 50% din suprafaţa laterală); * un mesaj de informare („Fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe care cauzează cancer“, pe 50% din suprafaţa laterală); *avertismente de sănătate combinate, formate din text, poză şi număr de telefon la care se pot obţine informaţii despre metodele de renunţare la fumat.

Acestea vor fi plasate pe ambele feţe, în partea superioară, pe 65% din suprafaţă, iar avertismentul poate fi mutat sub timbrul fiscal, astfel încât marca să rămână sub avertisment. Există şi dimensiuni minime pentru avertismentele combinate: 44mm x 52mm.

Avertismentele trebuie schimbate anual şi rotate pe pachete. Chenarul exterior negru va avea dimensiunea de 1 mm şi va fi inclus în suprafaţa avertismentului. Fac excepţie de la prevederile de mai sus trabucurile şi ţigările de foi ambalate individual, precum şi produsele din tutun care nu ard, etichetarea în cazul acestora fiind supusă unui număr mai mic de rigori.

 

Citește continuarea aici

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA