AcasăNews AlertBAIA MARE – Decizii importante în domeniul salubrizării, fiscalității și al sportului...

BAIA MARE – Decizii importante în domeniul salubrizării, fiscalității și al sportului au fost luate astăzi în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local

spot_img

DISTRIBUIȚI

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local, desfășurată astăzi, 23 februarie, aleșii băimăreni și-au dat acordul pentru proiecte importante în domeniul salubrizării, fiscalității dar și al sportului. Astfel, în urma votului exprimat susținerea financiară pentru cluburile sportive din municipiul Baia Mare va fi acordată de către Administrația Publică Locală doar în baza unui contract riguros. Mai mult, amnistia fiscală în municipiul Baia Mare a fost prelungită până la data de 31 martie, iar pentru ca orașul să beneficieze de servicii de salubrizare stradală mai eficiente, însă la costuri reduse, aleșii locali au fost de acord cu aprobarea studiilor de oportunitate necesare demarării procedurii de licitație publică pe acest domeniu de activitate.
Un oraș mai curat, cu costuri mult mai mici. Asta își dorește administrația băimăreană.
„Am reușit în patru ani de când sunt primar al municipiului Baia Mare să ridicăm standardele de curățenie în acest oraș, dar cred că se poate mult mai mult și mult mai eficient în sensul inclusiv al costurilor. Cred că în acest moment a venit ocazia să putem să schimbăm puțin strategia pe salubrizare. Salubrizarea menajeră o va prelua ADI Deșeuri prin Consiliul Județean, iar cea stradală o vom face noi, Municipiul Baia Mare, dar îmi doresc să o facem absolut impecabil. Fiecare detaliu va fi făcut spre lucrurile mai mari care trebuie făcute”, a declarat Cătălin Cherecheș.

Tot în cadrul ședinței de Consiliu Local, aleșii băimăreni și-au dat acordul pentru prelungirea termenului de amnistie fiscal. Anul trecut consilierii au aprobat ca persoanele care își plătesc taxele și impozitele locale să beneficieze de o scutire majorărilor de întârziere. La propunerea primarului Cătălin Cherecheș acest termen a fost astăzi prelungit.

cl 23 febr (2)_800x604

„Am văzut că a fost o anumită emoție într-o zonă politico-electorală în care s-a dorit să se facă un astfel de proiect de hotărâre fără să se înțeleagă cum se face un proiect de hotărâre. Mai mult decât atât au și încurcat datele, respectiv se raportau la anul 2015 și nu 2016. Am dorit să acordăm acea anulare de 73,3% din majorarea de întârziere pentru cei care își plătesc datoriile la bugetul local până la 31 martie 2016. Este un lucru care ține de o prelungire a termenului”, a declarant Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
În cadrul ședinței, aleșii băimăreni și-au dat acordul ca Sala Polivalentă „Lascăr Pană” să fie preluată în administrare de către CS Minaur, clubul de drept public, care aparține municipalității. Clubul este coordonat de Patricio Martinez Chavez, Vasile Viman și Ionuț Marta.

„Ei vor gestiona Sala Sporturilor și sunt convins că lucrurile vor arăta din ce în ce mai bine inclusiv proiectul de extindere a Sălii Sporturilor. Mai departe vorbim și de finanțarea acestui club cu o sumă de 2 milioane de lei pentru a putea să își creeze premisele unei asocieri cu clubul HCM Baia Mare pentru ca cele două echipe de handbal fete și handbal băieți să funcționeze în acest mod până la sfârșitul sezonului. O altă chestiune pe sport a fost legată de rigoarea pe care vrem să o impunem în contractele de finanțare. Cluburile de volei, handbal, baschet, rugby trebuie să ne anunțe cu privire la obiectivul pe care îl au atunci când le finanțăm. Vorbim nu doar despre obiectiv, ci și la modul în care își pot realiza obiectivul, respectiv la lotul de jucători sau jucătoare pe care îl doresc și orice transfer sau eliberare de jucător se face doar cu avizul Municipiului Baia Mare printr-o comisie consultativă pe care o vom aproba în Consiliul Local. Această comisie va fi formată din antrenorii echipelor și alți specialiști din diverse ramuri sportive”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA