Având în vedere faptul că în ultima perioadă în județul Maramureș au existat cazuri în care diverse persoane s-au prezentat agenților economici ca fiind angajați ISU și au pretins bani pentru întocmirea unor documentații, pentru corecta informare a opiniei publice, ISU Maramureș face următoarele precizări:
– în conformitate cu Ordinul MAI 130/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a scenariilor de securitate la incendiu care stabileste principiile, criteriile si nivelurile de performanță, precum și condițiile tehnice necesare elaborării scenariilor de securitate la incendiu, scenariile de securitate la incendiu se elaborează pentru categoriile de construcții, instalații și amenajări stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1739/2006, completată cu hotărârea Guvernului nr. 19/2014, de către proiectanți(arhitecti și ingineri).
– în conformitate cu Legea 50/1991, art.9(1), privind autorizarea lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, documentațiile tehnice și proiectele tehnice se elaborează de colective tehnice de specialiști astfel:
de arhitect cu diplomă recunoscută de statul român, pentru proiectarea părții de arhitectură
de ingineri constructori și de instalații cu diplomă recunoscută de statul român, pentru părțile de inginerie în domeniile specifice(rezistență, instalații electrice, sanitare, termice,etc.)
– persoanele fizice și juridice care au drept de întocmire a documentațiilor tehnice se găsesc la adresa www.oar.org.ro sau la sediul Ordinul Arhitecților – Regiunea nord-vest Maramureș, Baia Mare, str. Minerilor, nr.11.
– cererile, împreună cu documentațiile tehnice întocmite în vederea obținerii avizului și/sau autorizației de securitate la incendiu, se depun de către persoanele fizice sau juridice personal, direct la sediul inspectoratului sau prin împuterniciți, în conformitate cu prevederile art. 4(1), din Ordinul MAI nr.3/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu și protecție civilă.
– termenul de eliberare al avizelor de securitate la incendiu este de 15 zile lucrătoare, iar al autorizațiilor de securitate la incendiu de 30 de zile lucrătoare, termen care se calculează de la data depunerii documentației complete.
Pentru eliberarea avizelor și/sau autorizațiilor de securitate la incendiu în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență nu se percep taxe. Inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș trebuie să dețină aspra lor și să prezinte în timpul controalelor pe care le efectuează la agenții economici legitimație de serviciu și legitimație de control, iar la finalizarea controlului să se înregistreze în registrul unic de control al societății controlate.
foto arhivă