AcasăActualitate112CAPTURĂ ISTORICĂ ÎN MARAMUREȘ! - Aproape 90 de kg de heroină depistate...

CAPTURĂ ISTORICĂ ÎN MARAMUREȘ! – Aproape 90 de kg de heroină depistate la doi olandezi care încercau să intre în țară

spot_img

DISTRIBUIȚI

CAPTURĂ ISTORICĂ ÎN MARAMUREȘ  Politistii de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației au depistat doi cetățeni olandezi, un barbat și o femeie, care au introdus ilegal în țară, din Ucraina, peste 84 de kg de heroină. Pe numele celor doi olandezi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 ore.

În data de 04.03.2019, ora 09.30, la P.T.F. Sighetu Marmației, jud. Maramureș, s-au prezentat pentru a intra în tară, călătorind cu un autoturism marca Renault Sport GT, înmatriculat în Germania, doi cetățeni olandezi, o femeie şi un bărbat, în vârstă de 29, respectiv 44 de ani.

Acționând în baza analizei de risc polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport și al bagajelor.

Astfel, în podeaua autoturismului a fost descoperit un spaţiu special amenajat, în care erau ascunse 167 de pachete, ce conțineau o substanță de culoare maronie-gălbuie, presupusă a fi din categoria drogurilor de mare risc.

Întreaga cantitate de substanță, în greutate totală de 84,3 kg, a fost ridicată de către poliţiştii de frontieră şi trimisă spre analiză la laboratorul de specialitate, iar în urma expertizei s-a stabilit faptul că substanța este heroină.

În cauză, cercetările sunt continuate de către D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și S.C.C.O. – Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducerea sau scoaterea din tara, precum si importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept și cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, fapte prevăzute și pedepsite de art.3 alin 2 și art.4 alin.2 din Legea 143 / 2000  privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, raportat la art. 38 alin. 2 din  Codul Penal.

De asemenea în urma probatoriului administrat de procurorul de caz din cadrul  D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele celor două persoane.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, declară polițiștii.

 

Informații furnizate de ITPF Sighetu Marmației

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA