AcasăEvenimentSUPERLATIV – Herbert Muller: „ HCM Baia Mare dacă prinde o zi...

SUPERLATIV – Herbert Muller: „ HCM Baia Mare dacă prinde o zi bună poate să bată orice echipă!”

spot_img

DISTRIBUIȚI

HCM Baia Mare s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în sferturile de finală a Ligii Campionilor după ce a învins clar Thuringer cu scorul de 38-27. Imediat după partidă, Herbert Muller, antrenorul nemţoaicelor, a catalogat evoluția handbalistelor lui Aurelian Roșca ca fiind una excepțională. Mai mult, antrenorul de la Thuringer a spus că își dorește ca HCM Baia Mare să se califice în Final Four-ul Champions League. HCM Baia Mare este singura echipă din actuala etapă a Ligii Campionilor care nu a pierdut nicio partidă.

„Felicitări echipei din Baia Mare pentru calificarea în sferturile de finală a Ligii Campionilor. Au meritat să câștige acest joc și mai ales la această diferență de scor. Noi am făcut multe greșeli tehnice. Am avut cel puțin 15 angajări la pivot dezastruoase. Le doresc să aibă de acum un adversar ușor ca să își îndeplinească marele vis, ultimul pas spre Final Four pentru că acest pas pentru handbalul românesc ar fi ceva senzațional. Le doresc din suflet să ajungă în Final Four. Văd ce potențial este la HCM Baia Mare. HCM Baia Mare dacă prinde o zi bună poate să bată orice echipă. Eu sper ca în sferturi să nu joace împotriva lui Buducnost Podgorica pentru că, după părerea mea, ei sunt principala favorită la câștigarea titlului. Dar în rest HCM Baia Mare poate să bată pe oricine”, a spus Herbert Muller, antrenorul principal al Thuringer.

Întoarsă în Polivalenta băimăreană, Eliza Buceshi a fost primită cu ropote de aplauze de spectatori chiar dacă astăzi a fost în postura de adversară. Imediat după meci, fosta componentă a HCM a declarant că Baia Mare rămâne pentru ea acasă și și-a arătat mulțumirea pentru modul în care a fost primită. Mai mult, Eliza a vorbit și ea despre valoarea incontestabilă a echipei băimărene.

eliza buceschi

„A fost un meci dominat de Baia Mare, un meci pe care l-a câștigat meritat. Au jucat foarte bine. Din punctul meu de vedere echipa HCM Baia Mare este una dintre cele mai în formă echipe din Champions League la ora actuală. Sper să continue panta ascendentă pe care au pornit-o în acest an calendaristic și să ajungă cât mai departe în Champions League”, a spus Eliza Buceschi.

hcm thuringer (3)
HCM Baia Mare a reușit o nouă victorie, cea de-a cincea consecutivă, în grupele principale ale Champions League. „Astăzi am făcut un meci bun. În ultima săptămână avem un moral foarte bun în echipă și acest lucru se vede pentru că avem performanțe cu adevărat importante. Echipa a făcut astăzi o treabă extraordinară”, a spus Lois Abbingh.

hcm thuringer (13)
„A fost un joc bun. Mă bucur pentru modul în care a jucat astăzi echipa noastră. Vreau să felicit fetele pentru dăruirea de care au dat dovadă încă o data. Mă bucur pentru jocul bun al echipei noastre din acest început de an Mulțumim spectatorilor pentru susținere”, a spus Aurelian Roșca, antrenorul HCM Baia Mare.
HCM Baia Mare va susține ultimul meci din această etapă a Ligii Campionilor în deplasare la Ferencvaros.
Simona Vasiac

credit foto Dan Mezok

 

citește și HORA BUCURIEI – HCM Baia Mare s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor!

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA