Curtea Europeană consideră că timpul petrecut pe drum de acasă spre serviciu și de la muncă spre acasă ar trebui să fie considerat timp efectiv de muncă și acest lucru ar trebui să fie stabilit prin lege. Astfel, timpul pe care un angajat îl petrece pe drum va fi scăzut din programul de lucru.
Decizia Curtii Europene de Justiție va fi aplicată în toate țările UE, dar va fi valabilă doar pentru muncitorii fără punct fix de lucru, cum sunt electricienii, instalatorii, reprezentanții de vânzări.
Munca lor presupune mai multe deplasări zilnice. Aplicarea decizie CEJ presupune ca angajatorii să regândească programul angajaților și mai presupune ca prima și ultima deplasare să fie cât mai aproape de domiciliu, scrie The Independent. Un angajat fără punct fix de lucru ar trebui să muncească maximum 48 de ore pe săptămână, cu tot cu drumul parcurs.
Decizia CEJ vine pentru siguranța și sănătatea angajaților și are la bază un caz din Spania, al companiei Tyco, o companie de sisteme de securitate, care și-a închis birourile regionale, iar angajații au fost obligați să parcurgă distanțe lungi pentru a ajunge la muncă.
Amintim că în cazul Greciei, au existat critici cu privire la faptul că grecii își scad din programul de lucru ora pe care o petrec pe drum spre serviciu, ei fiind considerați leneși. Legea europeană le dă acum dreptate și stabilește că această prevedere reprezintă respectul pentru angajați și grija pentru siguranța și sănătatea lor.
Informatiazilei.ro