Zeci de băimăreni şi-au petrecut duimineaţa zilei de duminică, 14 februarie la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu PS Iustin Sigheteanu.
Predica din cea de-a 17-a duminică după Rusalii, cea a femeii cananeence face parte din Evanghelia dupa Matei. Este o pildă a stăruinţei iar în cuvântul său de învăţătură, PS Iustin le-a vorbit credincioşilor despre aceasta, despre puterea dragostei şi despre conceptele creştine precum familia şi dragostea de aproape.
„ Învățăm, așadar, din evanghelia de astăzi, cum să ne comportăm față de Dumnezeu. Înțelegem că nu avem voie să ne supăram pe El atunci când nu ne ascultă sau întârzie să ne împlinească cererea, ci doar să insistăm. Nu avem voie să ne simțim jigniți de faptul că El pare a nu ne auzi. Noi doar să stăruim! Știm să stăruim? Sau doar să cerem, ba încă ne lipsește și răbdarea de a aștepta să ni se împlinească rugăciunea? Suntem înțelepți, sau ne supărăm precum copiii și nu mai venim la biserică pentru că nu m-a mulțumit atitudinea părintelui într-o zi sau alta? ”, a spus înaltul prelat în cuvântul de învăţătură.
La Sfânta Liturghie a luat parte şi Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, cel care va participa săptămâna viitoare alături de PS Iustin Sigheteanu şi un sătmărean la Adunarea Naţională Bisericească în calitate de reprezentanţi ai Eparhiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.
Ana Pop