Un portret al Elenei Ceauşescu, realizat de artistul băimărean Adrian Ghenie, a fost vândut cu 197.000 de lire sterline (250.190 de euro), la o licitaţie organizată recent, la Londra, de casa Sotheby’s.
Tabloul „Untitled (Elena Ceauşescu)”, un ulei pe pânză, realizat în 2010 de Adrian Ghenie, era estimat la o sumă cuprinsă între 60.000 şi 80.000 de lire sterline (76.200 – 101.600 de euro) şi a fost scos la vânzare, pe 11 februarie, la Londra, în cadrul licitaţiei „Contemporary Art Day Auction”, a casei Sotheby’s.
Lucrarea provine de la Mihai Nicodim Gallery, din Los Angeles, unde a şi fost expusă, în anul 2010. Această pictură a lui Adrian Ghenie are la bază o fotografie a Elenei Ceauşescu, soţia dictatorului român Nicolae Ceauşescu. Imaginea respectivă a fost realizată în ziua execuţiei acestui cuplu şi a fost difuzată intens în presa internaţională la momentul respectiv, potrivit sothebys.com.
La aceeaşi licitaţie a casei Sotheby’s, din 11 februarie, a mai fost vândut un tablou al lui Adrian Ghenie, „Untitled”, un ulei pe pânză, realizat în anul 2011, care prezintă portretul unui bărbat. Estimată la 60.000 – 80.000 de lire sterline, lucrarea a fost adjudecată pentru 137.000 de lire sterline (173.990 de euro).
Pe de altă parte, săptămâna trecută, la o altă licitaţie organizată la Londra, de casa Sotheby’s, artistul român Adrian Ghenie a stabilit un record personal. Tabloul său „The Sunflowers in 1937”, care era estimat la o sumă cuprinsă între 500.000 şi 770.000 de euro, a fost vândut pentru 3.117.000 de lire sterline (4.030.918 euro).
Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană. Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani. În 2014, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s, la Londra, lucrarea acestuia „The Fake Rothko” fiind adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti.
De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea „The Fake Rothko” era la momentul respectiv de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.
Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.
Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou”. Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.