Meteorologii au emis, miercuri după-amiază, noi atenționări Cod Galben de vânt puternic, ploi și ninsori viscolite, valabile în 15 județe, în următoarele ore.
Potrivit atenționărilor publicate pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 24,00, în zona montană aferentă județelor Cluj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge și depăși la rafală 70 — 80 km/h, iar izolat, pe creste, va depăși 100 km/h, viscolind ninsoarea.
De asemenea, până la ora 23,00, local în județele Bihor, Arad, Timiș și pe arii mai restrânse în județul Caraș-Severin, îndeosebi zona de deal și munte, se vor semnala intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge și depăși viteze de 55 — 60 km/h. În același timp, în zona de munte aferentă regiunii se vor consemna rafale ale vântului de peste 80 km/h, dar și fenomene meteorologice asociate, precum ploi în zonele joase și ninsori viscolite la munte.
Potrivit ANM, până la ora 20,00, local în județul Alba și în zona de munte aferentă vântul va sufla cu viteze ce vor depăși la rafală 55-60 km/h, iar la munte peste 75-80 km/h.
Până la ora 19,00, în zona de munte a județelor Suceava și Neamț se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge și depăși la rafală 70 — 80 km/h și izolat, pe creste, de până la 100 km/h. Și în județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați și local în estul județului Neamț va fi vânt puternic ce va atinge la rafală 55 — 65 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.
sursă știre dcnews.ro