AcasăNews AlertSTABILITATE LA MINAUR - Noua conducere a clubului, pregătită de performanță

STABILITATE LA MINAUR – Noua conducere a clubului, pregătită de performanță

spot_img

DISTRIBUIȚI

STABILITATE LA MINAUR  Consiliul de Administrație al Clubului Sportiv “Minaur” Baia Mare s-a reunit astăzi, 22 februarie, pentru a decide modul de funcționare din perspectivă administrativ – economică și sportivă până la sfârșitul sezonului, respectiv strategia pe termen scurt până în iulie 2020.

Potrivit hotărârii Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv Minaur Baia Mare, doamna ec. Raluca Mureșan, contabil șef al clubului a devenit director interimar, în urma demisiei lui Ionuț Marta, ocupantul acestei onorante funcții.

De asemenea, membrii Consiliului de Administrație au decis înlocuirea lui Ionuț Marta din funcția de team manager al echipei masculine de handbal cu fostul remarcabil jucător al echipei de aur a Minaurului, domnul Adi Popovici, care își va păstra și funcția de președinte al Consiliului de Administrație.

Aminitim că Minaur Baia Mare a fost reînființat ca și club exclusiv al comunității băimărene la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, după ce campionele României, reprezentantele țării în Liga Campionilor din anii 2014 – 2015, HCM Baia Mare și Minaur, au fost “dinamitate” din cauza intereselor Bucureștiului și a răutății diabolice a unor nefericiți „turiști” prin Baia Mare. Din anul 2016 și până azi s-a reușit reeditarea a ceea ce s-a experimentat în anul 2012, tot la inițiativa primarului Cherecheș, respectiv revenirea celor două echipe de handbal în Liga Națională și reînființarea echipei de fotbal, inițial FCM Baia Mare în anul 2013, azi sub denumirea iubită de băimăreni: Minerul. Astfel, începând cu 1 martie 2019, mandatul lui Ionuț Marta de director al Clubului Sportiv Minaur Baia Mare încetează.

Urez succes tuturor componenților și sportivilor care fac parte din Clubul Sportiv Minaur Baia Mare în îndeplinirea obiectivelor. Le mulțumesc pentru perioada în care am luptat împreună pentru atingerea performanțelor sportive și sunt convins că acest brand inegalabil care este Minaur va avea continuitate la nivel înalt. Le mulțumesc și suporterilor și îi rog să rămână alături de echipe pentru că împreună pot aduce victorii însemnate pentru Baia Mare”, a spus Ionuț Marta.

Doresc să multumesc membrilor Consiliului de Administrație pentru votul de încredere. Va fi o perioadă de interimat, pana când o persoană cu personalitate și prestigiu va ocupa acest post, perioadă în care îmi voi trata atribuțiile cu multă responsabilitate” a spus Raluca Mureșan.

În urma ședinței CA s-a hotărât acceptarea demisiei domnului Marta Ionuț, s-a numit pe perioada interimatului doamna Raluca Mureșan în funcția de Director. La secția feminină s-a reconfirmat staff-ul pentru sezonul urmator, iar la handbal masculin s-a mai acordat o șansă domnului Raul Fotonea pentru a demonstra că proiectul început va fi dus la bun sfârșit” a declarat domnul Corneliu Negruț.

Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș:

Chiar dacă am fost supus umilințelor după ce am construit performanță în sport, așezând Baia Mare în vârful ierarhiei naționale și europene,  mi-am impus după constituirea noului club Minaur, ce cuprinde echipele de handbal feminin, handbal masculin și fotbal, să sprijin cu toată puterea mea transformarea viselor iubitorilor de sport în realitate, chiar dacă nimeni în afară de mine nu mai crede că vom retrăi sau trăi astfel de momente. Fără să mai pun piciorul deocamdată la vreun meci în Sala Polivalentă sau Stadionul „Viorel Mateianu”, pentru a nu se considera de unii “nefericiți” că mă interesează să am „beneficii de imagine”.

Îi mulțumesc lui Ionuț Marta pentru parteneriatul corect pe care l-am avut și consider că este de datoria mea să îi ofer poziția de membru în Consiliul de Administrație ca reprezentant al Primăriei Municipiului Baia Mare.

Pe scurt prioritățile mele transmise Consiliul Local, Clubului Minaur și comunității băimărene sunt:

Reabilitarea Stadionului Dealul Florilor – investiție de 5 milioane euro aprobată de Compania Națională de Investiții, în sumă ce va începe în acest an și se va finaliza în 2021 – 2022.

Reconstruirea Ștrandului Municipal din zona Câmpului Tineretului care este în licitație și se va finaliza anului viitor.

Consolidarea parteneriatului cu Ministerul Tineretului și Sportului și Complexului Național Sportiv “Lascăr Pană” pentru a pune în operă, pentru a finanța construirea stadionului de atletism, reconstrucția bazinului descoperit, reabilitarea bazinului olimpic, modernizarea Hotelului Sport, extinderea și modernizarea Sălii Polivalente “Lascăr Pană”.

Construirea Sălii Polivalente Metropolitane Baia Mare, în zona Pirită, cu o capacitate de 5000 locuri, a unei săli de antrenament de 1000 locuri, parcări, terenuri sintetice de fotbal, terenuri de tenis, zonă de fitness, recuperare etc., proiect aflat în lista de investiții prioritare a Companiei Naționale de Investiții.

Consolidarea echipei de handbal feminin și handbal masculin și promovarea în primele trei echipe la nivel național și participarea în Cupele Europene.

Dezvoltarea infrastructurii și a academiei de copii și juniori a Minerul Baia Mare și promovare până în 2022 în Liga Națională a echipei noastre dragi.

Impulsionarea sportului în școli ca și program after school mai ales prin motivarea antrenorilor și profesorilor, crearea de condiții prin modernizarea și construirea unor săli de sport școlare.

Așadar, Cătălin Cherecheș vă asigură că știe ce are de făcut, a demonstrat că poate și va face ca Baia Mare să fie mereu invidiată de unii și mereu iubită de foarte mulți.

 

Comunciat de presă Minaur

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA