Vacanţa intersemetrială i-a pus în dificultate pe mulţi părinţi deoarece nu au cine să-şi lase odraslele în perioada în care sunt la job. Pentru a veni în ajutorul lor, multe dintre locurile de joacă din oraş au program special, bineînţeles contra cost, sau mai există varianta cercurilor tematice de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.
Astfel, părinţii fără dare de mână dar prevăzători şi-au înscris încă de acum două săptămâni copiii la cursurile de limbi străine şi îndemânare organizate de voluntarii străini la Biblioteca Judeţeană.
Cine îşi permite poată să-şi ducă odraslele la unul dintre cluburile de copii din oraş unde contra unei sume destul de consistente poate să stea între orele 10.00 şi 18.00 şi să înveţe limba japoneză, maghiară, engleză sau germană, șah sau zumba.
Părinţii care nu au timp dar au conturi generoase pot să-şi trimită copilul într-o tabără de schi, de unde îl va recupera abia la finalul săptămânii.
Întrebaţi ce alternative au ales pentru cei mici, părinţii băimăreni spun despre copiii lor că îşi continuă proiectele începute şi nu prea au ales activităţi noi.
„Fiul meu merge zilnic la antrenamente şi la ore de matematică şi limba engleză, nu cred că mai are loc şi pentru altceva”, a precizat Cristina B., mama unui elev în clasa a V-a.
„Fiica mea este la ţară la bunici încă de săptămâna trecută. Şi-a dus acolo şi calculatorul şi ceva cărţi de citit. Este mai bine acolo şi sunt liniştită că este în siguranţă la bunici”, a explicat Maria S., mama unei eleve în clasa a VI-a.
„Probabil că aş fi ales un club pentru ea ca să mai facă şi alte activităţi dar efectiv nu am timp să o duc şi să o aduc. Va sta acasă şi se va juca pe calculator şi va citi iar la final de săptămână vom ieşi împreună undeva la zăpadă”, spune Alina M., mama unei eleve în clasa a VII-a.
Ana Pop