Firma Jenbuss Tour organizează excursie la Budapesta (Ungaria) în data de 27 februarie 2016 pentru suporterii băimăreni care doresc să asiste la meciul de handbal feminin FTC Rail Cargo Hungaria – HCM Baia Mare din Liga Campionilor.
Deplasarea se va face cu autocare de 55 locuri, plecarea fiind programată sâmbătă, 27.02.2016, la ora 7:30, din parcarea Sălii sporturilor „Lascăr Pană”. Meciul va începe la ora 15:30 (ora locală), iar întoarcerea este programată la scurt timp după terminarea meciului. Înscrieri se pot face în perioada 1 – 19 februarie 2016.
Preţul excursiei este de 130 lei / persoană, din care 75 lei reprezintă transportul, iar 55 lei biletul de intrare la meci.
Înscrieri şi informaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0744.788603 (dl. Florin Radu).