AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI – Comercianții au la dispoziție 15 zile pentru...

E BINE SĂ ȘTIȚI – Comercianții au la dispoziție 15 zile pentru a repara sau schimba un produs neconform

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vânzarea produselor şi garanţiilor asociate a fost reglementată prin ordonanţă de urgenţă, comercianţii fiind obligaţi ca în maximum 15 zile calendaristice să repare sau să înlocuiască un produs aflat în perioada de garanţie comercială. Produsele care le înlocuiesc pe cele defecte în perioada termenului de garanție vor beneficia de un nou termen de garanție care curge de la data preschimbării.

Legislația privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora a fost modificată în scopul unei mai bune protecții a consumatorilor și al clarificării unor aspecte atât pentru operatorul economic, cât și pentru consumator, potrivit unei ordonanţe adoptate miercuri de Executiv. Actul normativ introduce o perioadă maximă de 15 zile calendaristice în care vânzătorul are obligația să repare sau să înlocuiască un produs aflat în perioada de garanție comercială, dacă acesta nu corespunde condițiilor de conformitate menționate în declarația referitoare la garanție sau în publicitatea aferentă, se arată într-un comunicat al Executivului.

Legislația aflată acum în vigoare preciza că orice reparare sau înlocuire a produselor vor fi făcute într-o perioadă de timp stabilită de comun acord, în scris, între vânzător și comerciant, luându-se în considerare natura produselor și scopul pentru care acesta a solicitat produsele, fără însă a preciza durata maximă a acestei perioade.

Totodată, produsele de folosinţă îndelungată trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie emis în baza garanției comerciale și, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declarația de conformitate, precum și de cartea tehnică ori de instrucțiunile de folosire, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de producător. În actul normativ a fost inclusă şi o prevedere privind prelungirea termenului de garanție legală de conformitate, iar dacă există, și pe cel al garanției legale. „Aceste termene curg din momentul în care a fost adusă la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului sau din momentul prezentării produsului la vânzător/unitatea service până la aducerea produsului în stare de utilizare normală și, respectiv, al notificării în scris în vederea ridicării produsului sau predării lui efectiv către consumator”, se arată în comunicatul Guvernului.

În ceea ce privește produsele de folosință îndelungată, se specifică în lege faptul că în cazul în care acestea înlocuiesc produsele defecte în perioada termenului de garanție, vor beneficia de un nou termen de garanție care curge de la data preschimbării produsului. Produsele de folosință îndelungată defectate în termenul de garanție legală de conformitate, atunci când nu pot fi reparate sau când durata cumulată de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în termenul de garanție legală de conformitate depășește 10% din valoarea acestuia (practic, este mărimea termenului de garanție în care produsul nu funcționează, de exemplu: 2,4 luni de nefuncționare din 24 luni (2 ani) de garanţie legală), la cererea consumatorului, vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv.

Termenul de garanție curge de la data intrării bunului respectiv în posesia consumatorului, inclusiv pentru bunurile noi de folosință îndelungată obținute prin tragere la sorți la tombole, câștigate la concursuri și similar sau acordate cu reducere de preț ori gratuit de către operatorii economici.
Prevederile ordonanței adoptate joi de Guvern vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. (Oana Nistor)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA