AcasăActualitateSocialMEDICINĂ ALTERNATIVĂ - Terapia cu seminţe: Micile uzine de medicamente

MEDICINĂ ALTERNATIVĂ – Terapia cu seminţe: Micile uzine de medicamente

spot_img

DISTRIBUIȚI

Statisticile spun că românii ronţăie mai multe seminţe decât americanii, consideraţi cei mai mari consumatori de popocorn. Ne plac semințele, mai ales cele de floarea-soarelui şi de dovleac.

Nu numai la meciuri de fotbal sau când vrem să ne lăsăm de fumat. Seminţele legumelor şi fructelor şi-au găsit o întrebuinţare la români mult mai valoroasă: leac pentru diferite afecţiuni. Seminţele făceau parte din reţetele magice ale vindecătorilor de odinioară, iar azi sunt ingrediente pentru cele mai eficiente preparate naturiste. Consumate crude, au efectul cel mai puternic.
Micile uzine de medicamente

Pe vremuri, ţăranii le considerau păstrătoarele vieţii, adevăr demonstrat şi de medicină modernă care a descoperit că, înainte să se transforme în plante verzi, seminţele conţin energii uriaşe şi substanţe benefice pentru organism. Terapia cu seminţe nu presupune consumul exclusiv al seminţelor, ci în combinaţie cu un regim sănătos bazat pe legume şi fructe. Pentru a fi eficiente terapeutic, seminţele se mănâncă neprajite, deoarece prin preparare termică, cea mai mare parte a proprietăţilor lor vindecătoare este distrusă. Din seminţe se pot prepară şi remedii sub formă de pulberi, tincturi, uleiuri, decocturi, cataplasme sau infuzii. Mai trebuie ştiut că seminţele, deşi par uscate şi moarte, sunt organisme vii, bogate în nutrienţi. De aceea, consumul seminttelor între mese, în locul gustărilor, pe lîngă rolul extrem de benefic, şi satură. Nu întîmplător terapia cu seminţe este inclusă în regimurile dietetice.

Seminţe de dovleac pentru inimă

Dietologii din Japonia pun seminţele de dovleac (bostan) pe primul loc în tabelul produselor alimentare, deoarece ele conţin 36-52% grăsimi, vitamine, microelemente şi, mai ales, zinc. sunt recomandate în lupta cu prostatită, constipaţia şi balonarea. sunt diuretice, întăresc muşchiul cardiac şi rinichii, ajută la creşterea părului, elimina metalele grele din organism. Pentru tratarea acestor afecţiuni, se prepară laptele de bostan dintr-un pahar de seminţe pisate într-un vas de lut şi trei pahare de apă clocotită. Se strecoară, se stoarce bine terciul şi se bea lichidul obţinut de trei ori pe zi, câte 1/2 de pahar, înainte de masă. În caz de limbrici (viermi intestinali), se prepară un amestec din 30 g de seminţe crude de bostan, cu pieliţă verde, 50-60 ml de apă şi o linguriţă de miere de albine. Se ia pe nemâncate, câte o linguriţă, timp de o ora, până se epuizează toată doză, apoi se face o clismă. În cosmetică, seminţele de dovleac împrospătează tenul. Seminţele crude se pisează bine, se amestecă cu apă clocotită (1:10) şi se fierb până se obţine o pastă omogenă care se aplică pe faţă pentru 15-20 minute. Specialiştii în medicină naturistă încurajează consumul seminţelor de dovleac, care desfundă vasele de sânge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor, dar au şi rol adjuvant în cancer, leucemie, scleroză sau diverse boli greu vindecabile. Se mai recomandă în alimentaţia persoanelor cu boli hepatice, cardiovasculare, femeilor însărcinate şi copiilor.

Susanul previne osteoporoză
Seminţele de susan conţin vitaminele A, B, C, E. Pentru întărirea şi curăţirea organismului, se consumă câte 15-20 g de pulbere preparată din seminţe, cu puţină apă, de trei ori pe zi, cu 10-15 minute înainte de masă. Arsurile se tratează cu un terci din seminţe de susan râşnite şi apă. Se schimbă pansamentele de 2-3 ori pe zi, până la vindecare. Susanul poate înlocui sarea. Se amestecă 5 linguri de seminţe de susan, cu 3 linguri seminţe de în şi o lingură de sare de mare, prăjită în prealabil într-o tigaie uscată. Amestecul se păstrează într-un borcan închis bine. Seminţele de susan conţin şi proteine, cu 50% mai mult decât se află în carne. Sunt foarte bogate în calciu şi înlocuiesc cu succes laptele. Consumul de susan previne osteoporoză. Seminţele au o mare valoare energetică, aduc un aport însemnat în afecţiunile de nutriţie, sunt laxative, emoliente, antitumorale şi ajută la detoxifierea ficatului şi a rinichilor, întăresc sistemul imunitar, cresc fertilitatea şi sunt afrodisiace. Seminţele de susan sunt o sursă bună de seleniu, magneziu şi fosfor, având un conţinut scăzut de colesterol şi sodiu.

Seminţe de mărar pentru glaucom

În medicină tradiţională, seminţele de mărar şi-au cîştigat reputaţia de leac extrem de eficient în mai multe afecţiuni. Pentru hipertensiune şi insuficientă coronariană cronică, se opăresc în 500 ml apă clocotită 2 linguri de seminţe de mărar pisate şi se infuzează într-un termos timp de o ora. Se strecoară şi se beau câte 100 ml lichid cu 30 minute înainte de masă, de 3-4 ori pe zi. Leacul este bun şi pentru artroză şi îmbunătăţirea digestiei. În caz de insomnie, 5 linguri de seminţe de mărar pisate se amestecă cu 500 ml vin roşu tare, se pun pe foc mic 10 minute, se infuzează o ora şi se strecoară. Se beau câte 1-2 linguri, cu 30 minute înainte de culcare. Glaucom: peste o linguriţă seminţe de mărar rîşniţe, se toarnă 250 ml apă clocotită, se ţine la infuzat o ora. Se consumă câte 50 ml, de patru ori pe zi, înainte de masă, timp de 21 de zile. După o pauză de 10 zile, tratamentul se repetă. În caz de bronşită şi răceală, se recomandă să se mănânce zilnic câte o linguriţă de pulbere din seminţe de mărar amestecată în ceai sau apă caldă. Le puteţi amestecă şi cu cartofi fierţi sau le puteţi presară pe o felie de pâine. Ceaiul din seminţe de mărar rezolva şi incontinenţă urinară. Pulberea şi tinctura extrasă din seminţele de mărar sunt un stimulent şi un reglator hormonal foarte puternic. Din seminţele de mărar se obţine un ulei cu care se masează sănii, pentru a deveni mai mari şi mai fermi.

Expectorant din seminţe de in
Seminţele de in sunt folosite la combaterea constipaţiei şi a inflamatiilor tubului digestiv şi cailor urinare. Extern, făină din seminţe de în are proprietăţi antiseptice şi calmante. Cataplasmă din făină de in şi muşeţel (părţi egale) ajută la măturarea abceselor şi furunculelor, iar în amestec cu mierea ajută la vindecarea rănilor. Pentru conjuctivită: o linguriţă de seminţe de in se infuzează 15 minute în 50 ml apă clocotită. Apoi se pisează până ce apare un mucilagiu. Se strecoară şi se foloseşte pentru spălarea ochilor, de 2-3 ori pe zi. Urciorul trece dacă se încălzesc pe o tigaie uscată seminţe de în, se leagă într-o batista şi se aplică pe locul bolnav pentru 5-7 minute. Un expectorant bun se obţine din 1/2 linguriţă de seminţe de in rîşniţe, care se agită 15 minute, în 150 ml apă. Se strecoară şi se beau câte 2 linguri de 3-4 ori pe zi pentru tratarea bronşitei. Extractul din seminţe de în este utilizat în inflamatiile şi hipertrofia prostatei. Scade senzaţia imperioasă de a urină şi cantitatea de urină acumulată în vezica. Un alt avantaj constă în faptul că împiedică creşterea celulelor prostatei, contribuind la vindecarea cancerului de colon şi a prostatei, la tratamentul arterosclerozei, împiedicând formarea cheagurilor de sânge.

„Bomboanele agricole“ combat nicotină

Seminţele de floarea-soarelui, cele mai populare seminţe consumate la noi, au multiple întrebuinţări în medicină naturistă. sunt un remediu de baza în combaterea bolilor de rinichi, de bilă şi circulatorii. De asemenea, se folosesc în cure pentru tratarea sterilitătii şi impotenţei vasculare şi hormonale. Uleiul obţinut prin presare la rece se poate folosi pentru dezintoxicarea organismului, prevenirea afecţiunilor gingiilor, tratarea bolilor respiratorii ale cailor superioare. Se ia o gură de ulei în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, şi se suge vreme de 10 minute, apoi, lichidul plin de microbi, se scuipă şi se clăteşte gură insistent. Seminţele de floarea-soarelui conţin o cantitate substanţială de acid linoleic, care reduce depozitele de colesterol din pereţii arterelor. sunt bogate în vitamina E, un antioxidant care previne apariţia bolilor de inima. sunt recomandate mai ales femeilor gravide şi copiilor, pentru conţinutul ridicat de vitamine B. Seminţele de floarea-soarelui au darul de a reduce poftă de nicotină, iar infuziile fortifică vasele de sânge şi nervii, amortizând impactul renunţării la tutun.

Seminţele care înlocuiesc insulină
Schinduful este o plantă ierboasă ale cărei seminţe tratează diabetul de tip insulinodependent. Se face o cură de 12 luni cu infuzie de schinduf, din care se beau câte 2-3 căni pe zi. Schinduful este un hipoglicemiant puternic în timp, care va necesită reducerea gradată a dozelor de insulină. Pentru valori crescute ale colesterolului, se ia câte o linguriţă de pulbere de patru ori pe zi, înaintea meselor principale. Intervine în metabolismul lipidelor, reducând aşa-numitul colesterol rău, protejând sistemul cardiovascular de apariţia ischemiei cardiace. Seminţele sporesc secreţia lactata şi îmbunătăţesc starea de sănătate a mamei. Două linguriţe de pulbere amestecată cu miere, luate cu o ora înainte de masă, vindecă anorexia. Infuzia de schinduf e de ajutor femeilor aflate la menopauza, prevenind eliminările masive de calciu şi ajutând la păstrarea forţei musculare. Mai vindecă şi sterilitatea, dar are şi efecte antiinflamatoare asupra intestinului. Cataplasmă cu seminţe de schinduf ajută la terapia ulecerelor varicoase, eczemelor cu mâncărimi. în cosmetică, întăreşte unghiile şi părul, iar pe femeile prea slabe le ajută să-şi rotunjească formele, fără a creşte ţesutul adipos.

Chimen, coriandru şi mac
Se consideră că seminţele de struguri sunt nişte antioxidanţi foarte puternici, cu rol în combaterea cancerului. Sunt bune remedii împotriva artritelor, alergiilor, problemelor de circulaţie, diabetului şi a problemelor de vedere. Celebru pentru combaterea gazelor la stomac şi a aerofagiei, chimenul se prepară în felul următor: se opăreşte o linguriţă de seminţe cu o cană de apă, se lasă să se infuzeze 10 minute, apoi se bea câte o ceaşcă după fiecare masă. Datorită principiilor sale active, chimenul ajută în tratarea enterocolitelor, măreşte diureza şi lactatia mamelor care alăptează, stimulează poftă de mâncare şi este vermifug. Seminţele se folosesc şi la conservarea murăturilor, pentru a-i da pâinii o aromă deosebită, în brânză, iaurt. În India se foloseşte chimenul alb, care are un cu totul alt gust şi aromă, cu el se condimentează mâncărurile cu orez şi legume. Infuzia cu seminţe de chimen este recomandată în guturai. Seminţele de coriandru, preparate sub formă de decoct reduc colesterolul rău. Este un bun diuretic şi stimulează acţiunea rinichilor. Siropul din seminţe de mac tratează răceală, iar infuzia calmează durerile de dinţi şi urechi. Seminţele de mac mai au şi efect sedativ.

Alte seminţe de leac

– seminţele de pătrunjel vindecă insuficientă cardiacă. Macerate în ţuică, ajută la dispariţia petelor de pe piele.
– seminţele de arţar sunt recomandate în caz de colecistită. în timp, dispar durerile în zona ficatului, creşte poftă de mâncare.
– seminţe de fenicul: bronşită cronică cu tuşe.
– pentru tratarea lipsei de iod, se mestecă 8 seminţe de măr, care asigura doză zilnică de iod. Atenţie, seminţele conţin şi o cantitate mică de cianură!
– seminţele de muştar sunt bune contra durerilor de dinţi, dacă se amestecă pe partea unde se află dintele bolnav.
– pentru potenţa, prostată şi pietre biliare: se amestecă 3 linguri seminţe de pepene galben, 3 linguri seminţe de dovleac şi 5 linguri miere de albine.
– seminţele de pepene roşu pisate, amestecate cu ulei de măsline, elimina pietrele de la rinchi. Cu trei linguri de lapte, vindecă hemoragiile uterine.
– seminţele de ridiche neagră sunt bune la vindecarea rănilor, escarelor şi ulcerului varicos.
– seminţele de morcov ajută la eliminarea pietrelor de la rinichi şi fiere.
– durerile în gât provocate de răceală se ameliorează cu 1/4 de pahar de seminţe de rodii fierte în 250 ml apă. Se bea lichidul fierbinte.
– pentru indeparatrea mirosului de peste, se fierb seminţe de anason. Decoctul din seminţe de anason este foarte bun în astm bronşic.
– seminţele de muştar negru dau mâncărurilor cu legume un gust puţin iute şi normalizează activitatea hormonală.
– seminţele de ardei iute în apă fiartă şi miere sunt bune contra durerilor de gât.
– decoctul din seminţe de gutui se foloseşte intern în cazul bronsitelor, al tusei cu sânge, al hemoragiilor uterine, şi extern, sub formă de comprese că mijloc antiinflamator în afecţiunile ochilor, în arsuri, iritaţii ale pielii şi în anghine (gargară).
– în caz de artroză, se recomandă comprese calde din decoct de seminţe de brânduşa de toamna.
– mâncaţi în fiecare dimineaţă o mâna de seminţe de susan negru foarte bogate în calciu.
– uleiul obţinut din seminţe de urzică mare este cel mai bun remediu în otrăvirile cu ciuperci.
– câteva seminţe de salvie puse în apă pentru baia picioarelor duc la diminuarea transpiraţiei şi a mirosului neplăcut.
– seminţele de frasin au proprietăţi afrodisiace.

efemeride.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA