AcasăActualitateSocialSTATISTICĂ - România, pe locul 58 între statele lumii în Indicele de...

STATISTICĂ – România, pe locul 58 între statele lumii în Indicele de Percepţie a Corupţiei

spot_img

DISTRIBUIȚI

România ocupă locul 58 între statele lumii în Indicele de Percepţie a Corupţiei, fiind pe aceeaşi poziţie cu Grecia şi în urma unor ţări ca Rwanda, Namibia, Arabia Saudită, Malaysia, Cuba şi Ghana, potrivit clasamentului întocmit de Transparency International.

Transparency International a lansat, miercuri, cea de-a douăzecea ediţie a Indicelui de Percepţie a Corupţiei (IPC) – un indice global agregat incluzând până la 12 surse diferite, care captează percepţia oamenilor de afaceri şi a experţilor de ţară cu privire la nivelul de corupţie din sectorul public.

Punctajele acordate ţărilor reflectă gradul perceput de corupţie: 100 de puncte înseamnă deloc corupt, iar 0 puncte foarte corupt.

Pe primele locuri în clasament se află Danemarca (91 de puncte), Finlanda (90 de puncte), Suedia (89 de puncte), Noua Zeelandă (88 de puncte) şi Olanda (87 de puncte), iar pe ultimele Sudan (12 puncte), Afghanistan (11 puncte), Coreea de Nord şi Somalia (câte 8 puncte).

România, ca şi Grecia, a obţinut un scor pe 46 de puncte, raportat la o medie a statelor Uniunii Europene de 65,36 de puncte.

În 2014 România obţinea numai 43 de puncte şi se clasa abia pe locul 69 între statele lumii, pentru ca anul acesta să existe o urcare în clasament de nouă locuri. În 2015 este pentru prima dată în ultimii ani când indicele pentru România se înscrie într-o tendinţă ascendentă, arată Transparency International.

România rămâne în urma unor ţări ca Rwanda, Namibia, Arabia Saudită, Malaysia, Cuba şi Ghana, dar s-a clasat înaintea Italiei (44 de puncte), Turciei (42 de puncte), Bulgariei (41 de puncte), Serbiei (40 de puncte) şi Albaniei (36 de puncte). Republica Moldova a obţinut un scor de 33 de puncte, Ucraina – 27 de puncte, iar Rusia – 29 de puncte.

În România, IPC a fost calculat pentru prima data în anul 1997, pentru ca în anul 2012 să fie inclus în Strategia Naţională Anticorupţie ca indicator de performanţă al acesteia.

Mediafax

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA