În anul 2016, în condiţiile în care România face parte din Uniunea Europeană de ani buni, în Maramureş mai sunt locuinţe în care energia electrică ar fi culmea luxului. Potrivit datelor existente la nivelul Prefecturii, în judeţ ar fi vorba despre 1.700 de locuinţe dar numărul nu este unul exact. Nimeni nu ştie de fapt câte sunt şi asta nu pentru că nu ar putea fi numărate dar sunt case ai căror propietari sunt plecaţi în străinătate şi au fost debranşate de la reţea.
„Eu ştiu de 1.700 de locuinţe care nu-s branşate la curentul electric dar actualizarea locuinţelor nu o avem. Sunt multe locuinţe care s-au debranşat, casele fiind părăsite. Asta este una dintre probleme şi mai ales Zona Codrului, Zona Ţării Lăpuşului”, a spus Anton Rohian, prefectul de Maramureş.
Există un proiect de electrificare a tuturor locuinţelor din judeţ întocmit de un fost parlamentar dar care a „murit” în stadiul de proiect şi care este vechi de mai bine de cinci ani.
„Sunt locuinţe care n-au avut niciodată trasă reţea de curent electric. Este un proiect făcut de fostul deputat Doru Leşe pe vremea Guvernului Boc, care i-a promis că se finanţează electrificarea întregului judeţ dar a rămas la faza de iniţiativă, cum au rămas multe altele. Acel proiect există şi nu mai trebuie să facă nimeni nimic cu el, decât să-l citească, şi să vadă câte dintre ele s-au făcut, câte s-au rezolvat sau cu câte s-au înmulţit”, a mai spus prefectul.
Cele mai multe dintre cele 1.700 de locuinţe sunt în Zona Lăpuşului, Poienile de sub Munte şi zona Codrului.
Ana Pop