Apropierea alegerilor locale din vară a pus în șah formațiunile politice, de la cele mai importante și până la cele mai mici. Zi de zi apar mișcări de trupe sau zvonuri care prevestesc înregimentări, trădări și înțelegeri din spatele ușilor închise. Un astfel de zvon ne-a parvenit pe surse de la Mișcarea Populară.
Se pare că Ciprian Rogojan ar fi curtat să revină în tabăra lui Băsescu și chiar să preia președinția organizației Maramureș. Asta ar fi lovitură de teatru pentru actualii conducători ai formațiunii, mai ales că oferta pentru Rogojan include și susținerea pentru ocuparea primului loc la Senat la alegerile parlamentare.
Băimăreanul Ciprian Rogojan a devenit senator pe listele PD-L, a trecut pe la Mișcarea Populară iar acum e în UNPR. A fost adesea urecheat de primarul Cătălin Cherecheș pentru că nu scoate nici un cuvânt în folosul Maramureșului în Parlament.
La camera deputaților un alt nume vehiculat pentru alegerile parlamentare este cel al lui Mircea Dolha, lăsat pe drumuri de PNL Maramureș în cursa pentru alegerile locale.
ActualMM