Corpul uman are încă foarte multe mistere chiar şi pentru specialişti. Şi aşa cum se întâmplă mereu, lipsa adevărurilor lasă loc miturilor, iar în cazul corpului uman sunt destule poveşti pe care oamenii le cred reale. Iată 10 mituri despre corpul uman pe care şi tu eşti tentat să le crezi.
1 Dacă ieşi afară cu părul ud în mijlocul iernii, vei răci
Chiar dacă pare logic nu există o conexiune directă între cele două. Cel mai adesea oamenii răcesc din cauză că au tendinţa de a aduna viruşii în interior, iar aceştia se răspândesc mult mai rapid. S-au făcut multe experimente în care s-a investigat relaţia temperatură-boală însă nu s-a confirmat că oamenii răcesc din cauza temperaturilor scăzute. Mai mult, unii dintre oamenii de ştiinţă susţin că frigul ar stimula sistemul imunitar ceea ce ajută organismul să se protejeze mai bine împotriva răcelii şi gripei.
2 Dacă citeşti pe întuneric, acuitatea vizuală va avea de suferit
Deşi este adevărat că dacă citeşti având o lumină slabă, ochii tăi vor fi solicitaţi mai mult, nu există nici o dovadă care să susţină că acest obicei îţi scade acuitatea vizuală. Ca orice alt muşchi şi ochii vor obosi încercând să se focuseze pe textul mic la o lumină slabă şi se pot chiar usca. Însă această oboseală nu este ireversibilă, decât dacă citeşti doar pe întuneric, tot timpul.
3 Trebuie să bei zilnic 8 pahare de apă
Acest mit îşi are originea în anul 1945 în SUA, când o agenţie guvernamentală a recomandat ca oamenii să bea 8 pahare de fluide pentru a fi sănătoşi. În vreme ce termenul 8 pahare este un fapt, oamenii n-au observat că experţii vorbeau de fluide, ceea ce include şi cafeaua, sucul etc. ca să nu mai amintim şi de faptul că mâncarea conţine multă apă. Astfel încât, dacă îţi este sete bea apă, dacă nu, nu.
4 Nu trebuie să trezeşti un somnambul
Aproximativ 20% dintre oameni sunt somnambuli, iar acest obicei se moşteneşte. Însă, sunt şanse foarte mari ca aceste persoane să se rănească singure în timp ce se plimbă în toiul nopţii pe întuneric (ca să nu mai vorbim de cei care încearcă să mănânce, să gătească sau să conducă). Mulţi oameni cred că dacă trezesc un somnambul acesta poate face stop cardiac. Dacă eşti îngrijorat, condu persoana respectivă în pat.
5 Pierzi cea mai mare parte a căldurii prin cap
Este logic ca în cazul în care eşti înfofolit până în gât dar capul este descoperit, să pierzi din căldura corpului prin partea superioară. Însă dacă ai capul acoperit, însă mâinile sau picioarele sunt descoperite pe acolo pierzi căldură. Se pare că la originea acestui mit stă un vechi studiu militar în care soldaţii au fost lăsaţi afară, îmbrăcaţi bine, însă fără nimic pe cap şi s-a observat că aceştia u pierdut cea mai mare parte din căldura corpului prin cap. De atunci s-a demonstrat că, prin partea superioară a corpului pierdem numai 10 din căldură.
6 Dacă sari peste anumite mese vei slabi
Realitatea este însă alta: indiferent de cât de mult crezi tu că te poţi controla, dacă sari peste o masă, vei mânca mai mult data viitoare. A fost demonstrat de multe ori. Dacă mănânci regulat metabolismul tău este ridicat, arde caloriile transformând mâncarea în energie. Când nu mănânci, acesta întră în pauză şi mult mai puţine calorii sunt arse. Cu cât te înfometezi mai tare, cu atât mai lent va fi metabolismul, astfel încât tot mai puţine calorii vor fi arse. Astfel încât, dacă sari peste mese, te vei îngrăşa pe termen lung. Iar dacă în timp ce te înfometezi începi să faci exerciţii fizice atunci vei avea tot mai puţină energie pentru sport, ceea ce se traduce prin antrenamente neproductive.
7 Oamenii folosesc doar 10% din capacitatea creierului
Faptele demonstrează că oamenii îşi folosesc tot creierul. Studiile asupra unor creiere afectate au fost cele care au distrus mitul cu 10%. Nu contează care parte a creierului a fost afectată, a afectat într-un fel performanţa acestuia. Şi tehnologiile de scanare a creierului au demonstrat acelaşi lucru: oamenii îşi folosesc toată capacitatea creierului.
8 Dacă îţi pocneşti degetele vei avea artrită
Dacă fiecare pocnitură i-ar apropia pe oameni de artrita, foarte multe persoane s-ar plânge de durere. Zgomotele pe care le auzim n-au nimic de-a face cu oasele şi nu conduc în nici un fel la artrită, care este o boală a oamenilor în vârstă. Cu toate acestea, dacă îţi place să-ţi trosneşti degetele trebuie să ştii că astfel slăbeşti încheieturile degetelor ceea ce conduce la strângeri mai moi.
9 Alcoolul distruge celulele creierului
IQ-ul tău nu are de suferit în cazul în care bei alcool (doar dacă nu bei alcool pur) pentru că celulele creierului nu vor fi distruse. În cazul unui alcoolic, modul în care neuroni poate fi uşor afectat, însă procesul este reversibil. Nu însă şi problemele la ficat.
10 Dacă mănânci noaptea te îngraşi
O calorie rămâne o calorie indiferent de oră. Oamenii acumulează kilograme în plus atunci când consumă mai multe calorii decât ard, astfel încât o prăjitură în toiul nopţii nu este mai periculoasă decât una consumată dimineaţă. Însă oamenii care nu mănâncă în timpul zilei sunt atât de înfometaţi seara încât mănâncă mult mai mult.
sursă știre sfatulparintilor.ro